.

ANM: În toată ţara vor fi ninsori, vânt şi polei, iar pe arii restrânse va fi ger

Meteorologii au actualizat, marți, informarea de vreme rea pentru această perioadă. Până miercuri la ora 12.00 se vor semnala ninsori moderate cantitativ, dar și ploi, intensificări ale vântului și condiții de formare a poleiului. Va fi ger pe arii restrânse.

În vestul ţării, începând din noaptea de marți spre miercuri (19/20 ianuarie), treptat precipitaţiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ploaie şi pe arii restrânse se va depune polei.

Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50-70 km/h, iar pe crestele înalte, 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40-50 km/h.

Marți (19 ianuarie) după-amiaza, vremea se va menține deosebit de rece cu temperaturi maxime preponderent negative, iar în cursul nopții de marți spre miercuri (19/20 ianuarie) precum și în dimineața zilei de miercuri (20 ianuarie), pe arii restrânse va mai fi ger (valori termice în jurul a – 10 grade) în Moldova, în estul Transilvaniei și în Muntenia.

sursă: meteoromania.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate