.

ANPC: Noi reglementări pentru restaurante și fast-fooduri

ANPC a introdus noi reglementări privind informarea consumatorilor în unitățile de alimentație publică.

Este vorba despre modalitățile de aducere la cunoștința consumatorilor a informațiilor referitoare la produsele finite sau mâncărurile preparate oferite spre comercializare consumatorului.

Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a fost publicat în Monitorul Oficial.

„Când cumperi un produs ambalat, găsești toate detaliile legate de cantități si ingrediente pe ambalajul acestuia.

Dacă, în schimb, ajungi la orice formă de alimentație publică, fie că vorbim despre restaurant, fie că vorbim despre fast-food, șansa de a afla ce mănânci este la mâna operatorului economic.

Avem dreptul să știm ce și cât mâncăm și dacă pretinsul gust natural nu cumva vine din aditivi. Inițiativa acestui ordin aparține consumatorilor, pe care i-am ascultat, și a fost dezvoltată la nivelul Autorității.

Consider că nu despre curajul de a semna vorbim, ci despre responsabilitatea față de consumatori”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Informații despre tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc 20 de grame

Ordinul definește fiecare termen în parte din acest domeniu și specifică faptul că devine obligatorie indicarea informațiilor privind tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20 grame în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unitățile de alimentație publică.

Conform aceluiași act, trebuie afișate informații privind declarația nutrițională și a aditivilor utilizați astfel încât acestea să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanță, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii.

În ceea ce privește ultimele două categorii de informații, acestea trebuie să respecte prevederile europene, cele privind declarația nutrițională trebuie să afișeze valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate