.

Aproape 50 de tichete de grădiniță, distribuite de DAS Deva, de la începutul anului școlar

Un număr de 47 de tichete sociale pentru grădiniță, în valoare totală de 4.700 de lei, a acordat Direcția de Asistență Socială Deva, de la începutul anului școlar 2021-2022.

Stimulentul educațional, sub formă de tichete sociale, se acordă conform Legii nr. 248/2015, actualizată și are ca scop încurajarea prezenței zilnice la grădiniță a copiilor care provin din familii defavorizate.

Tichetele pentru grădiniță se acordă lunar, în perioada septembrie – iunie, când copilul participă la activitățile organizate în unitățile din învățământul preșcolar și pot fi folosite doar pentru achiziționarea de produse alimentare și de igienă, rechizite și articole de îmbrăcăminte.

Tichetele pentru grădiniță se acordă din oficiu sau la cerere, astfel:

– din OFICIU – copiilor cu vârsta între 3 ani și 6 ani, proveniți din familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei

– pe bază de CERERE – copiilor cu vârsta între 3 ani și 6 ani, aflați în îngrijirea unei persoane desemnată de părinte, pe perioada absenței părintelui, dacă veniturile pe persoană nu depășesc venitul maxim pentru care se acordă alocație pentru susținerea familiei (557 de lei). 

Valoarea unui tichet pentru grădiniță este de 100 de lei/lună.

Conform legii, stimulentul educațional nu se ia în calcul la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate