Aproape 600 de familii sau persoane singure din Deva primesc bani de la stat pentru încălzirea locuinței, în luna noiembrie

572 este numărul cererilor înregistrate la Direcția de Asistență Socială Deva, în intervalul 1-20 noiembrie 2021, pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie – în conformitate cu prevederile Legii consumatorului vulnerabil, care se aplică de la 1 noiembrie.

Solicitanții vor primi subvențiile începând cu luna noiembrie.

Din totalul cererilor, 67% au fost depuse de către persoane singure și doar o treime (33%) de către familii. Pe de altă parte, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, majoritatea covârșitoare a solicitanților (84%) utilizează gaze naturale, în timp ce alți 9% folosesc energie electrică, iar 7% – combustibili solizi și/sau petrolieri.

Direcția de Asistență Socială Deva primește, în continuare, solicitări în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului de energie.

Familiile cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 de lei/persoană și persoanele singure cu venit mediu net lunar de până la 2.053 de lei pot depune cererile și declarațiile pe propria răspundere, însoțite de documentele doveditoare, prin mai multe modalități:

– la SEDIUL Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4), cu respectarea măsurilor prevăzute de lege pentru prevenirea răspândirii COVID-19, după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 sau vineri, între orele 8:00-11:00

– ONLINE, pe adresa: [email protected]

– prin POȘTĂ/CURIER, pe adresa: Direcția de Asistență Socială Deva, Str. I.L. Caragiale, nr. 4, județul Hunedoara

DE REȚINUT! Persoanele care depun cereri PÂNĂ în data de 20 decembrie 2021 beneficiază de subvenții începând cu luna decembrie 2021, în timp ce solicitările depuse DUPĂ data de 20 decembrie 2021 vor fi soluționate începând cu luna ianuarie 2022.

ACTELE NECESARE pentru obținerea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, valoarea acestora și lista bunurilor care conduc la excluderea acordării subvențiilor pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Direcția de Asistență Socială, de unde pot fi descărcate și formularele necesare.

Persoanele care ÎNTÂMPINĂ DIFICULTĂȚI la completarea cererilor pot solicita sprijinul Direcției de Asistență Socială Deva, apelând următoarele numere de telefon: 0723.230.106, 0755.878.814 sau 0254.218.030 / Tasta 1, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Până în prezent, peste 1.100 de persoane au solicitat DAS Deva formularele necesare în vederea solicitării ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2021-2022.

Direcția de Asistență Socială Deva

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.