.

Artiştii hunedoreni participanți în proiectul “Artă Plastică Contemporană din România”, au ajuns la Botoșani

În perioada 10 – 26 februarie 2021, pe simezele Galeriilor de Artă Ștefan Luchian din Botoșani, sunt expuse peste 80 lucrări de artă: pictură, grafică, sculptură, fotografie și icoane.

Artiștii expozanți sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, nume de rezonanță din arta autohtonă, dar și absolvenți ai universităților de artă care sunt la inceput de carieră artistică.    Initiatoarea acestui proiect “Artă Plastică Contemporană din România” (APCOR), artista Amy Vasilescu, ne propune un inedit dialog al diversității stilurilor ce caracterizează arta contemporană românească, încercând prin aceasta să creeze, fără pretenții exhaustive, o imagine a statusului artei noastre de dată recentă. Expoziția se dorește a fi, prin caracterul său itinerant și un prilej de promovare a artiștilor participanți în cadrul proiectului.Un motiv de bucurie și pentru Hunedoara datorită participării a 5 artiști hunedoreni precum: Prof. Univ. Dr. Liviu Lăzărescu, Alexandra Pintea, Alina Ursachi, Florin Scurtu și nu in ultimul rând, Horia Gherghina, care este al doilea organizator al proiectului.APCOR este un proiect de mare anvergură menit să suscite atenția atât a celor din breaslă, dar și a amatorilor de artă contemporană și mai ales, a colecționarilor. Expoziția se poate vizita de marți până duminică, între orele 9 – 17, la Galeriile de Artă Ștefan Luchian din Botoșani. Intrarea este liberă!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate