.

Băiţa: Impozitele au rămas la fel ca anul trecut

Taxele şi impozitele locale au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, în comuna Băiţa. Ele pot fi plătite deja de către contribuabilii persoane fizice sau juridice, la sediul Primăriei.

Programul de încasare este de luni până vineri între orele 08,00 – 16,00.« Încercăm să menţinem taxele şi impozitele locale cât mai jos, în încercarea de a-i ajuta pe oameni să depăşească o perioadă dificilă prin care trecem, de altfel, cu toţii. Am propus consilierilor locali şi le mulţumesc că au acceptat acest lucru, ca impozitele şi taxele locale să nu fie majorate. Singura creştere este cea impusă de Codul Fiscal, care ne obligă să indexăm valorile cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, adică 2,6% », a declarat primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

El a arătat că persoanele fizice şi juridice care achită integral impozitul până la data de 31 martie 2022 beneficiază de o bonificaţie de 5%.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate