.

Brandul „FC Corvinul 1921” s-a întors, oficial, acasă, la Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara şi Clubul Sportiv Hunedoara (entitate subordonată Primăriei) au finalizat procedurile de achiziţie şi înregistrare a mărcii „FC Corvinul 1921 Hunedoara”.

Brandul amintit era deţinut de o persoană fizică din Bucureşti care a fost de acord să îl cedeze municipalităţii în schimbul sumei de 47.000 de euro, sumă ce reprezenta o creanţă a vechiului club Corvinul (un împrumut pentru care s-a garantat cu documentele mărcii). Marca a fost achiziţionată de CS Hunedoara din bani privaţi, mai precis din sumele donate de mai multe persoane fizice şi juridice (societăţi comerciale) cu ocazia evenimentului „Fotbal Centenar Corvinul”, organizat în data de 4 septembrie.

„Mulţi au spus că recuperarea brandului este «o poveste fără sfârşit». Noi am demonstrat că poate fi o poveste cu final fericit. Ne aflăm, începând din data de 12 octombrie 2021, în postura de proprietari ai mărcii FC Corvinul 1921 Hunedoara. S-a semnat contractul de cesiune a mărcii şi s-a şi reuşit înregistrarea acesteia la OSIM, bineînţeles, ca proprietate a noului deţinător, adică, municipiul Hunedoara, prin Clubul Sportiv. Le mulţumesc tuturor celor care au donat pentru recuperarea brand-ului. Indiferent de ce evaluări financiar-contabile se fac, Corvinul reprezintă o valoare imaterială imposibil de estimat. Nu a fost deloc uşor şi deloc simplu, dar mă bucur că, împreună cu echipa de la Primărie şi de la CS Hunedoara, până la urmă, am reuşit. După aproape 17 ani, FC Corvinul se întoarce acasă, la Hunedoara”, a declarat primarul Dan Bobouţanu.

Tot în urma demersurilor legale efectuate în ultima perioadă, Primăria municipiului Hunedoara şi Clubul Sportiv Hunedoara sunt, de acum, singurele entităţi care pot comercializa produse promoţionale sub marca „FC Corvinul 1921 Hunedoara”.

Conform regulamentelor FRF, denumirea oficială a echipei de fotbal a oraşului, CS Hunedoara, va putea fi schimbată, oficial, cel mai probabil, doar de la începutul sezonului competiţional 2022 – 2023.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate