Evacuări ale rău-platnicilor din locuințele Primăriei Hunedoara

Autorităţile locale din municipiul Hunedoara pun piciorul în prag şi-i dau afară pe cei care nu-şi respectă obligaţiile de chiriaşi într-o locuinţă socială.

Deva – Primăria municipiului Hunedoara a dispus evacuarea familiilor rău-platnice care locuiesc în spațiile locative ale primăriei și nu și-au achitat de mulți ani datoriile: chiria și taxele comune.
Este vorba despre 82 de familii care locuiesc în blocurile sociale, acestea urmând să primească somaţiile de evacuare, conform procedurilor legale.

Astfel, pentru a preîntâmpina prescrierea unei datorii ce depășește 250.000 de lei (mai precis, 251.385 lei, adică peste două miliarde și jumătate de lei vechi), Primăria municipiului Hunedoara a solicitat instanței de judecată recuperarea prejudiciului și evacuarea rău-platnicilor.

“Consider că este normal ca toată lumea să plătească. Așa cum ceilalți locuitori ai municipiului Hunedoara își plătesc taxele și impozitele la timp, corect și normal este ca și cetățenii care locuiesc în spațiile primăriei să își achite datoriile. Noi nu facem altceva decât să punem în aplicare legea, care este una pentru toți”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

În acest moment există un număr de 82 de sentințe definitive și irevocabile privind evacuări din spațiile locative ale primăriei, sentințe care au început să fie puse în executare de către un executor judecătoresc.

 

Amendat pentru că a intrat într-o zonă interzisă la Sarmizegetusa Regia

Orăştie – Jandarmii montani din cadrul Postului Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte au sancţionat în această săptămână o persoană care a încălcat prevederile Regulamentului de vizitare a Monumentului Istoric Sarmizegetusa Regia, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 186 din 2016.

Astfel, persoana în vârstă de 48 ani, din municipiul Slobozia, județul Ialomița, a pătruns cu autoturismul pe tronsonul de drum pietonal pavat de 845 m ce face parte din zona administrativă a cetății dacice Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte.

„Pe respectiva porțiune de drum este interzis accesul cu autovehicule, motociclete, mopede sau orice alt tip de vehicule, cu excepția acelora care transportă persoane cu dizabilități locomotorii și a vehiculelor utilitare autorizate sau a celor pentru intervenții. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în  valoare de 300 lei, pentru nerespectarea obligației prevăzute la art. 4, lit. g) din Hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 186 din 2016”, precizează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara.

Jandarmii i-au adus la cunoștință turistului prevederile regulamentului de vizitare, acestea fiind afișate și la intrarea în monumentul istoric.

Jandarmii montani recomandă turiştilor care vizitează monumentul istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte să respecte regulile de vizitare stabilit de administratorul sitului UNESCO.

Hunedoara se poate reinventa economic

Guvernul este interesat să sprijine dezvoltarea industrială a judeţului Hunedoara prin proiecte ce pot realizate în colaborare cu autorităţile locale.

Hunedoara – Ministrul Economiei, Costin Borc, a vizitat parcurile industriale de la Hunedoara şi Călan, pentru a identifica la faţa locului posibile soluţii pentru atragerea unor investitori mari. În opinia sa, municipiul Hunedoara ar putea fi una din localităţile de pe lista unui investitor care şi-a manifestat dorinţa de a-şi dezvolta afacerile în partea de vest a României.

Ministrul Economiei s-a întâlnit cu autorităţile judeţene din Hunedoara, apreciind că zona are potenţial de dezvoltare economică, prin faptul că deţine elementele necesare căutate de investitori: infrastructură, forţă de muncă bine calificată şi poziţie geografică.

Toate condiţiile pentru reindustrializare

„Judeţul Hunedoara a fost un judeţ puternic industrializat, care astăzi suferă din punct de vedere al dezvoltării, care, după părerea mea, are tot ce-i trebuie pentru a deveni, din nou, foarte puternic din punct de vedere al industriei. Şi anume, are infrastructură rutieră şi feroviară, are o forţă de muncă bine calificată şi geografic este foarte bine aşezat. Vedem că în jurul Hunedoarei (…), Timişoara, Clujul, Sibiul s-au dezvoltat. În acest triunghi, Hunedoara este în centru, forţa de muncă de aici migrează spre alţi poli urbani din România. Vreau să văd ce poate să facă Guvernul, cum putem să lucrăm împreună cu autorităţile locale, pentru a găsi soluţii de dezvoltare”, a spus ministrul Economiei.

Promovarea facilităţilor existente

În opinia sa, este nevoie însă de eforturi pentru promovarea acestor facilităţi căutate de investitori. „În momentul în care încercăm să dezvoltăm industrii, centre de cercetare, furnizori locali, parteneriate cu universităţi, când încercăm să generăm o reţea de industrie cu furnizori locali, este necesar să punem Hunedoara pe harta potenţialelor poziţii pentru un foarte mare jucător industrial. Pentru aceasta e nevoie de suprafeţe mari, de acces la calea ferată, la autostradă”, a precizat Costin Borc.

Vicepremierul a mai spus că Guvernul trebuie să lucreze în mod sincron cu autorităţile locale şi judeţene. Acestea au rolul de a crea condiţiile necesare pentru atragerea de investiţii prin diverse proiecte locale.

Proiecte în comun

„Guvernul nu poate să aibă un plan independent de autorităţile locale. Lucrurile nu se pot face decât împreună. Important este să existe voinţă la nivelul conducerii judeţului şi asta cred că există. Din punctul de vedere al Guvernului există o dorinţă foarte mare de a sprijini producţia în România şi sper ca şi guvernele care urmează să sprijine, în continuare acest lucru. Cred că trebuie o gândire strategică. Trebuie întâi adusă „o ancoră” mare, trebuie făcute acele eforturi pentru aducerea unui investitor mare, care să-şi poatp găsi un loc aici”, a precizat ministrul Borc, apreciind că, după exemplul unor alte localităţi din ţară, lucrurile vor evolua apoi spre bine, deoarece o firmă mare poate duce la dezvoltarea altor companii mici, locale.

Un prim pas la Simeria

Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ Huendoara, Sorin Vasilescu, a declarat că lucrurile au început să se mişte şi la Parcul de Afaceri din Simeria, care a stat nefuncţional aproape un an de la deschidere.

„Săptămâna trecută a fost încheiat primul contract pentru Centrul de Afaceri de la Simeria. S-au creat 34 de locuri de muncă, urmând ca proiectul să continue cu alte 16 locuri de muncă. Este o firmă italiană. Bănuiesc că vor veni şi alţii. Este totuşi un prim pas”, a declarat vicepreşedintele CJ Hunedoara.

Ministrul Economiei a vizitat parcurile industriale de la Călan şi Hunedoara, unde a evaluat, la faţa locului, posibilităţile de investiţii. El a promis că va reveni în judeţul Hunedoara împreună cu vicepremierul Vasile Dîncu, iar atunci se va face o analiză a situaţiei din Valea Jiului.

 

Lipsa vaccinării a dus la focarul de rujeolă din Brad

 

Un focar de rujeolă a fost constatat în comunitatea de romi din Brad. Acesta este consecinţa faptului că membrii comunităţii au refuzat vaccinarea.

Deva – Numărul copiilor care s-au îmbolnăvit de rujeolă a crescut alarmant la nivel naţional, datele statistice arătând că anul acesta au fost consemnate aproape 675 de cazuri. Din păcate, trei copii au murit, arată datele Ministerului Sănătăţii.

Principala cauză a îmbolnăvirilor este lipsa vaccinării în rândurile copiilor, deşi imunizarea este gratuită.

Judeţul Hunedoara se află pe lista zonelor în care au fost semnalate mai multe cazuri de rujeolă, focarul fiind stabilit în municipiul Brad, în rândul comunităţii de romi. Practic, nouă din cele 14 cazuri de rujeolă semnalate în judeţul Hunedoara, începând cu luna iunie a acestui an, au fost înregistrate în această comunitare, din cauză că numărul persoanelor vaccinate împotriva bolii este foarte mic.

„În Brad este un focar care trenează din luna iunie. Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost semnalate pe străzile unde locuiesc, cu preponderenţă, persoane de etnie romă, care nu sunt vaccinate împotriva bolii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, dr.Cecilia Birău.

Ultimul caz de rujeolă a fost semnalat la sfârşitul săptămânii trecute la o fetiţă de doi ani. Pacienta a fost trimisă la o clinică din Timişoara, după ce medicii au constatat că bolnava prezenta semne secundare de afectare a sistemului nervos central.

În ceea ce priveşte prevenirea bolii, dr. Birău a menţionat că medicii de familie au mers la fiecare familie unde au fost constatate cazuri de rujeolă, dar şi la vecinii acestora, şi au recomandat imunizarea persoanelor care locuiesc în casele de acolo. „Din păcate, medicii de familie s-au lovit de refuzul acestor persoane”, a arătat dr. Cecilia Birău.

DSP Hunedoara deţine în stoc suficient vaccin împotriva rujeolei, părinţii copiilor trebuind doar să solicite şi să permită imunizarea celor mici în conformitate cu programul stabilit, adică la împlinirea vârstei de un an şi apoi la vârsta de 5-7 ani.

 

Partidele politice îşi prezintă listele cu candidaţii

Până la alegerile pentru Parlamentul României mai sunt mai puţin de trei luni, iar în interiorul partidelor politice se duc lupte grele pentru a nominaliza candidaţii pentru Camera Deputaţilor şi Senat.

Deva – Marea majoritate a partidelor politice au anunţat componenţa listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Pe liste se regăsesc o parte din vechii parlamentari, dar au apărut şi figuri noi. Unii dintre candidaţii propuşi nu sunt însă străini de politică. Pe de altă parte, trebuie remarcată retragerea din cursa politică a deputatului PNL Bogdan Ţîmpău. Şi senatorul Dorin Păran nu a mai apărut pe listele PNL, după care acesta a anunţat că nu mai candidează şi că s-a înscris în ALDE. Aşadar, iată cum stau listele de candidaţi în judeţul Hunedoara:

PSD

Filiala judeţeană PSD Hunedoara va definitiva, în următoarele zile, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din iarnă, a declarat preşedintele organizaţiei, Laurenţiu Nistor, care va trebui să se decidă dacă va candida, din nou, la Camera Deputaţilor, pe primul loc al listei. El a arătat că lista pentru Senat va fi deschisă de actualul primar al municipiului Lupeni, Cristian Resmeriţă, urmând ca pentru locurile doi şi trei să fie stabiliţi candidaţi ce sunt cunoscuţi de electoratul din zonele Deva-Orăştie şi, respectiv, Valea Jiului.

La Camera Deputaţilor, primul loc ar putea fi ocupat de preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, urmat de deputatul Natalia Intotero, directorul Casei de Pensii Hunedoara, Ilie Toma, primarul comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica, şi de secretarul organizaţiei judeţene PSD, Radu Barb. Poziţia a şasea pe listă va reveni unui candidat ce va fi desemnat din cadrul organizaţiilor din Valea Jiului.

PNL

Organizaţia Judeţeană a PNL Hunedoara a făcut publice listele cu candidaţii la alegerile din 11 decembrie. În urma votului din cadrul Comitetului Județean Executiv al PNL Hunedoara lista pentru Camera Deputaților a fost deschisă de Lucian Heiuş, directorul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara. Absent în ultima perioadă din viaţa politică hunedoreană, Dorin Oliviu Gligor, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, se află pe locul doi. A treia poziţie este ocupată de primarul oraşului Haţeg, Marcel Goia. Şi noul purtător de cuvânt al Organizaţiei Judeţene PNL Hunedoara, Oana Elisabeta Frânc, a prins un loc pe listă, locul patru. Acesteia îi urmează, în ordine, Valeriu Butulescu, Lucian Gherman, Ovidiu Furdui, Mihai Gabriel Irimie.

Cel mai vocal parlamentar din judeţul Hunedoara şi cu cele mai multe interpelări, Carmen Eleonora Hărău, deschide lista PNL pentru Senat. Aceasta este urmată de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian-Nicolae David, de medicul Dorin Ioan Petrui și de fostul vicepreşedinte al CJ Hunedoara, Vetuța Stănescu.

ALDE

În ceea ce priveşte listele cu candidaţi votate în Delegaţia Permanentă a organizaţiei ALDE Hunedoara, surpriza a survenit prin prisma faptului că Mircea Ioan Moloţ, preşedintele organizaţiei ALDE Hunedoara, nu candidează, aşa cum îndelung s-a vehiculat până în urmă cu câteva zile.

Pentru Senat, organizaţia ALDE Hunedoara propune pe primul loc pe listă este jurnalistul Alin Bena, urmat de Dorina Niţă, Nelu Ardelean şi Mircea Roşu.

La Camera Deputaţilor, ordinea pe listă este: Marius Surgent, fost viceprimar în Deva, Marius Sanfirişca, Milu Vladislav, Sorin Demeter, Virginia Lucaciu, Adrian Clonda, Ciprian Hodor şi Ioan Teodorescu.

PMP

Listele de candidaţi ai PMP Hunedoara vor fi cunoscute la începutul lunii octombrie, decizia finală urmând să fie luată de conducerea centrală a partidului în urma consultării cu organizaţia judeţeană, a declarat preşedintele filialei, senatorul Haralambie Vochiţoiu.

“Vom avea, cred eu, surprize plăcute, oameni proaspeţi, oameni noi, nu aceleaşi figuri prăfuite pe care le veţi găsi la celelalte partide politice, care sunt învârtite prin toate candidaturile, în toate poziţiile. Sunt oameni care trebuie să aibă un proiect, cu care să vină candideze (…). Vom face apoi un program comun pentru judeţul Hunedoara”, a spus Vochiţoiu.           Mai mult ca sigur că unul dintre locurile eligibile pe listă va reveni actualului parlamentar PMP.

Pe de altă parte, trebuie remarcată poziţia acestuia în ceea ce priveşte conduita candidaţilor în campania electorală. “Solicit public celor care candidează la Parlamentul României să renunţe la avantajele şi la poziţiile pe care le au în administraţia publică locală. Că e de la PSD sau de la PNL, nu există nicio diferenţă. De la preşedintele Consiliului Judeţean, până la primarii care vor candida la Parlament, în momentul în care anunţă acest lucru, responsabil, onorabil şi moral este să se suspende din funcţii, să nu mai călărească maşinile publice, să nu mai folosească personalul de acolo, să nu folosească logistica primăriilor sau consiliului judeţean în această competiţie electorală”, a spus Vochiţoiu.

 

 

Circulaţia pe autostrada Deva-Sibiu se redeschide luna aceasta

Circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu se va redeschide la sfârşitul lunii septembrie, lucrările fiind în graficul stabilit.

Sibiu – Lucrările la sectorul de autostradă dintre Cunţa şi Sălişte se derulează într-un ritm susţinut, a dat asigurări directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Cătălin Homor. Acesta a fost prezent pe şantier pentru a vedea personal modul în care se respectă graficul de lucrări pe cei 200 de metri de autostradă unde infrastructura a fost îndepărtată total după ce acolo au apărut fisuri adânci în şosea. Concluzia directorului Homor a fost de natură să-i bucure pe toţi şoferii: restricţiile de circulaţie vor fi ridicate de la sfârşitul lunii septembrie 2016.

„Ne-am angajat că la sfârşitul lunii septembrie vom redeschide acest tronson de autostradă. Ne vom respecta termenul înaintat. Lucrările sunt în grafic. În momentul de faţă s-au finalizat toate cele şase tranşee drenante, avem o saltea de piatră de 1,5 metri care s-a finalizat şi în spate se execută lucrări de umplutură din balast. Ritmul este bun, în plan avem un strat de 50 de centimetri pe zi, care înseamnă 24 de ore de muncă”, a spus directorul CNADNR.

În zonă au mai fost identificate trei locuri cu probleme minore, dar acestea vor fi remediate, în paralel cu lucrările la tronsonul principal, pentru ca totul să fie redat circulaţiei la termenul stabilit.

Valoarea contractelor este de 3,72 milioane de lei, fără TVA. Suma este asigurată din garanţii de bună execuţie a constructorului, care au fost executate de către CNADNR.

CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăştie – Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porţiunea de 200 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare şi reconstrucţie în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.

Primăria Deva, la început de an şcolar

 

Noul an şcolar 2016 – 2017 a început cu dreptul în municipiul Deva. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Deva, nu există probleme semnificative la nicio unitate de învăţământ din reşedinţa judeţului Hunedoara.

Deva – De departe cea mai mare realizare a administraţiei publice locale este revenirea la Deva a Lotului Naţional de Gimnastică al României, în urma deciziei luată de Federaţia Română de Gimnastică. Coordonatorul lotului de senioare şi responsabilul cu pregătirea pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020 va fi antrenorul Nicolae Forminte.

„Am promis că aduc lotul de senioare la Deva. Mi-am depăşit obiectivul – am adus şi junioarele. Acum am nevoie urgentă de ajutorul administraţiei locale. Eu am colaborat foarte bine cu domnul primar şi în mandatele trecute şi mă bucur că Primăria îmi este aproape de fiecare dată. Prima urgenţă este igienizarea, amenajarea şi dotarea cu mobilier, aparatură, şi cu tot ce este necesar, a 8 camere din căminul CNS Cetate, pentru cazarea junioarelor. Ştiu că toate acestea înseamnă cheltuieli, dar rugămintea noastră este ca junioarele să aibă condiţii de cazare asemănătoare senioarelor. Totodată, trebuie să reinstaurăm spiritul de disciplină şi muncă – emblematic pentru pregătirea gimnastelor. Acesta este conceptul cu care vreau să pornesc la drum”, a declarat Nicolae Forminte.

La rândul său, primarul Mircia Muntean a declarat că va continua să sprijine gimnastica şi va propune Consiliului Local aprobarea fondurilor necesare investiţiei la căminul CNS “Cetate” Deva. „Mă bucur că Lotul Naţional de Gimnastică se întoarce acasă – în locul de unde, zeci de ani, s-a dat ora exactă în gimnastica mondială, în locul unde atâtea generaţii de gimnaste au învăţat preţul succesului. Am sprijinit întotdeauna performanţa şi o voi face în continuare. Voi propune urgent consilierilor locali aprobarea sumei necesară reabilitării camerelor de cămin. Primăria şi Consiliul Local Deva va asigura Lotului National cele mai bune condiţii de pregătire”, a afirmat edilul şef al Devei.

ŞTIRI LOCALE

 

Municipiul Deva, pe lista opţiunilor universitare

Deva – Reprezentanții Primăriei Deva fac demersuri pentru crearea unui centru universitar în municipiul de la poalele Cetății. Primele discuţii pe această temă au fost reluate la Primăria Deva împreună cu prof.univ.dr Ioan Radu din cadrul Academiei de Științe Economice București, în calitate de coordonator al învățământului la distanță din cadrul instituţiei de învăţământ superior menţionate.

Discuţii purtate cu viceprimarul Răzvan Mareş au vizat redeschiderea a patru facultăţi din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice, în municipiul Deva.

De altfel, ASE Bucureşti a mai avut deschise secţii de IDD la Deva în cadrul unei clădiri pe care o deţine vis-a-vis de sediul Primăriei Deva.

Bani pentru bursele şcolare

Deva – Primăria Municipiului Deva a virat banii pentru bursele sociale ale elevilor, aferente lunilor iulie şi august 2016. Un număr de 547 de elevi de pe raza municipiului Deva beneficiază de burse de ajutor social. Suma de 65.640 de lei va intra în conturile unităţilor de învăţământ în data de 5 septembrie 2016, urmând ca banii să fie repartizaţi elevilor care beneficiază de burse sociale, astfel încât aceştia să se poată pregăti pentru începerea noului an şcolar. Bursele de ajutor social se acordă atât în perioada cursurilor şcolare, cât şi în perioada vacanţelor.

Sondaj

Deva – În această perioadă se află în curs elaborare studiul „Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Deva”. În acest sens, autorităţile informează că până la sfârşitul lunii septembrie 2016, se derulează o campanie de intervievare a populaţiei  prin  operatori de sondaj, în vederea identificării situaţiei actuale privind aspectele de mobilitate urbană. „Primăria Municipiului Deva mulţumeşte cetăţenilor care vor participa la sondaj aducându-şi astfel contribuţia la identificarea măsurilor ce se impun în domeniul mobilităţii în municipiu”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

 

ŞTIRI LOCALE

 

Mai multe creşe

Deva – Reprezentanţii municipalităţii din Deva au început demersurile pentru identificarea unor imobile în vederea transformării acestora în spaţii pentru creşe. Până în prezent, au fost identificate trei locaţii – în cartierele Micro 15 şi Dacia şi pe strada Gh. Bariţiu.

Măsura a fost luată ca urmare a numărului foarte mare de cereri comparativ cu locurile existente la singura creşă din municipiu. În prezent, creşa aflată în subordinea Consiliului Local Deva are o capacitate de 75 de locuri (toate fiind ocupate), iar numărul copiilor cu vârste între 0 şi 3 ani se ridică la 1.655, potrivit Direcţiei de Asistenţă Socială.

Impozitele în casă nouă

Deva – Primăria Deva a anunţat că reprezentanţii administraţiei locale caută variante pentru mutarea într-o locaţie modernă a Direcţiei Impozite şi Taxe Locale, astfel încât contribuabilii să-şi poată plăti datoriile la bugetul local în condiţii civilizate. De asemenea, conducerea Primăriei Deva caută variante şi pentru mutarea Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva într-un spaţiu nou, în care să poată avea acces inclusiv persoanele cu dizabilităţi.

Salariile din învăţământ

Deva – Primăria Municipiului Deva a solicitat Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara reglementarea sumei reprezentând salariile personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Deva, în vederea achitării integrale a cheltuielilor de personal aferente lunii august 2016. Banii vor intra în contul unităţilor de învăţământ în data de 8 septembrie 2016.

 

ŞTIRI LOCALE

Parcele de teren

Primăria municipiului Deva anunţă că mai sunt disponibile şapte parcele de teren, care pot fi solicitate de tinerii cu vârstele cuprinse între 18 şi 35 de ani. Acestea au rămas libere ca urmare a rezilierii unor contracte de comodat, pentru nerespectarea clauzelor de către beneficiari.

Defileul rămâne închis

Defileul Jiului rămâne închis până în 15 august, pentru executarea lucrărilor de reabilitare pe DN66. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că drumul dintre localităţile Bumbeşti Jiu şi Petroşani este închis în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00. Excepţie fac autovehicule destinate transportului public de persoane şi cele cu regim prioritar. De asemenea, circulaţia va fi deschisă în perioada sărbătorilor legale.

Inundaţii

Mai multe localităţi din judeţ au fost afectate de ploile puternice. Pompierii pentru evacuarea apei din localitatea Subcetate. Acţiuni de scoatere a apei din gospodării s-au mai desfăşurat şi în localităţile Rişca, Baia de Criş şi Teliuc. La acţiunile de îndepărtare a efectelor fenomenelor meteo periculoase au participat în total 80 de pompieri de la Deva, Hunedoara şi Brad, coordonaţi de subprefectul Fabius Kiszely şi inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent colonelul Viorel Demean.

Bazin inchis

Bazinul de Înot de la Hunedoara va fi închis până pe 8 septembrie, pentru igienizare și renovări. Se va goli apa din bazine și acestea vor fi curățate, se va zugrăvi și se vor efectua reperațiile necesare, precum și deratizarea-dezinsecția instituției. Potrivit Primăriei Hunedoara, în această perioadă, situația încasărilor pentru serviciile de agrement, cât și activitățile de inițiere din cadrul bazinului de înot Hunedoara, sunt scăzute. Pe de altă parte, cheltuielile de întreținere ale instituției sunt ridicate.

Curăţenie la cimitir

Firma care administrează Cimitirul Ortodox Bejan, S.C. Urban Construct S.A. Deva, a executat lucrări de întreţinere şi curăţare a spaţiilor verzi şi a căilor de acces, precum şi de tundere a ierbii dintre morminte, după ce, în 22 iulie, a fost somată de către Primăria şi Consiliul Local Deva să-şi respecte obligaţiile contractuale. Somaţia a fost trimisă ca urmare a mai multor sesizări venite din partea persoanelor care au locuri de morminte concesionate în cimitir, precum şi a constatărilor făcute în teren de reprezentanţi ai administraţiei locale.

 

 

ŞTIRI LOCALE

 

Primarii aleşi

Primarii aleşi, consilierii locali şi judeţeni vor fi instalaţi pe noile funcţii până cel târziu pe 25 iunie. Până atunci, este nevoie ca mandatarii financiari ai partidelor să depună descărcările financiare, iar acestea să fie publicate în Monitorul Oficial. Apoi, urmează validarea mandatelor, de către judecători. După aceea, subprefectul trece la convocarea consiliilor locale şi a celui judeţean. Consiliul Judeţean va fi convocat pe 25 iunie, dată la care se vor alege preşedintele, vicepreşedinţii şi comisiile de specialitate.

Protest în primării

Angajaţii de la 29 de primării din judeţ, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţă acţiuni de protest. Organizaţia sindicală a transmis o notificare Ministerului Muncii în care anunţă declanşarea conflictului de muncă la nivelul sectorului de activitate pe care-l reprezintă. Reacţia vine ca urmare a refuzului Guvernului României de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile şi consiliile judeţene, odată cu aprobarea ordonanţei privind salarizarea personalului bugetar. Federaţia susţine că personalul care îşi desfăşoară activitatea în administraţia locală a fost discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală, care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70 la sută.

Nou director la teatru

Regizorul Mihai Panaitescu este noul director al Teatrului de Artă din Deva. Mandatul său este pe 5 ani, dar el va trebui să prezinte un raport de evaluare annual. Din păcate, prima veste pe care a primit-o noul manager a fost că… nu mai sunt bani în vistieria teatrului. În zilele următoare se va face însă un audit al cheltuielilor la teatru.

Foc la casă

Un bărbat de 37 de ani, din oraşul Petrila, este cercetat de poliţie după ce a incendiat casa unui vecin cu care se certase în cursul zilei. Autorul faptei se afla sub influenţa alcoolului, iar conflictul cu vecinul său a debutat în mod spontan. „Incendiul a fost stins de vecini şi de pompierii sosiţi la locul intervenţiei, pagubele materiale urmând a fi evaluate.

 

 

Stiri locale

Cercetat pentru spălare de bani

Un  tânăr din Hunedoara este anchetat de poliţişti fiind suspectat de spălare de bani, cu legături în comerţul cu feroaliaje. Poliţiştii deţin indicii că hunedoreanul, cu o situaţie materială modestă, ar fi avut pe numele său conturi bancare prin care au fost „plimbate” sume de bani, cu scopul de a li se pierde urma. Tânărul de 25 de ani a fost audiat ieri de către o comisie rogatorie, la sediul poliţiei din municipiul Hunedoara. Prejudiciul în acest dosar este de aproximativ 10.000.000 de lei.

O mie de hotărâri

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a emis, în actualul mandat, peste 1.000 hotărâri, iar activitatea instituţiei poate fi caracterizată de transparenţă la finalul acestei perioade, a declarat, luni, preşedintele CJ Hunedoara, cu ocazia ultimei şedinţe ordinare a CJ Hunedoara. Potrivit acestuia, în acest mandat, consilierii judeţeni au avut în atenţie interesele administrative ale judeţului Hunedoara, care au primat în faţa celor de partid. În opinia sa, instituţia pe care o conduce poate fi caracterizată acum prin transparenţă, în condiţiile în care următorul obiectiv fixat este cel de performanţă administrativă.

Evaluări naţionale

Până pe 10 iunie, toţi elevii din clasele a II-a, IV-a şi a VI-a vor susţine testele din cadrul Evaluării Naţionale. La nivelul judeţului Hunedoara sunt vizaţi peste 10.000 de elevi, din 92 de unităţi şcolare. Rezultatele acestor examene au rolul de a scoate în evidenţă eventualele deficienţe în pregătirea şcolară a elevilor, determinând dascălii să ia măsurile necesare. Rezultalele acestor teste nu vor fi trecute în catalog, sunt confidenţiale şi se comunică părinţilor pe bază de semnătură.

Fetiţă decedată la Geoagiu Băi

Medicii specialişti de la Serviciul de Medicină Legală al judeţului Hunedoara au finalizat autopsia fetiţei care a murit duminică după ce a sărit de la trambulină în unul dintre bazinele ştrandului din staţiunea Geoagiu Băi. Medicii au concluzionat că decesul victimei s-a produs din cauza unei fracturi a coloanei cervicale. Potrivit dr.Dan Mărculescu, cel mai probabil fractura s-a produs atunci când fetiţa a sărit în apă, pentru că victima nu mai prezenta şi alte urme de lovituri.

Inundaţii

Un număr de 56 de gospodării din mai multe localităţi ale judeţului Hunedoara au fost inundate luni seara în urma ploi torenţiale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. Localităţile afectate se află în zona centrală a judeţului Hunedoara: Peştişu Mare, Peştişu Mic, Bârcea Mare, Bârcea Mică, Băcia, Cristur, Serel şi Hunedoara. În operaţiunile de evacuare a apelor din curţi şi beciuri, cu ajutorul motopompelor, au fost implicaţi 60 de pompieri militari şi 53 de voluntari

 

 

 

ŞTIRI LOCALE

Buletine de vot

Procesul de tipărire a buletinelor de vot cu candidaţii din judeţul Hunedoara s-a încheiat. Potrivit subprefectului Tiberiu Kiszely, în total vor fi tipărite 1.308.000 de buletine de vot, câte 436.000 pentru fiecare categorie de candidaţi: consilieri locali, consilieri judeţeni şi primari. Costurile de tipar pentru aceste imprimate se ridică la aproximativ 110.000 de lei, bani din bugetul statului.

Imprimatele vor rămâne depozitate la tipografie, sub paza permanentă a jandarmilor, până în apropierea datei alegerilor.

Preşedinţi

Tragerea la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare s-a încheiat pentru judeţul Hunedoara. În total, au fost desemnate pentru ocuparea funcşiilor de preşedinţi şi de locţiitori ai preşedinţilor un număr de 1.048 persoane. În judeţul Huendoara sunt 524 de secţii de votare. Delimitarea acestora poate fi găsită şi pe site-ul prefecturii.

Reţinere

Administratorul unei firme din Mintia, care se ocupă de colectarea fierului vechi, a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri la sediul Poliţiei din judeţul Ilfov. Poliţiştii de acolo au efectuat ieri mai multe percheziţii în ţară într-un dosar care face referire la prejudicirea bugetului de stat cu aproximativ 50 de milioane de lei. În acest caz, poliţiştii au efectuat 82 de percheziţii la domiciliile unor persoane din 12 judeţe, inckuisv Hunedoara, cauza având ca obiec evaziunea fiscală.

Examene

Până pe 10 iunie, toţi elevii din clasele a II-a, IV-a şi a VI-a vor susţine testele din cadrul Evaluării Naţionale. La nivelul judeţului Hunedoara sunt vizaţi peste 10.000 de elevi, din 92 de unităţi şcolare. Rezultatele acestor examene au rolul de a scoate în evidenţă eventualele deficienţe în pregătirea şcolară a elevilor, determinând dascălii să ia măsurile necesare. Rezultalele acestor teste nu vor fi trecute în catalog, sunt confidenţiale şi se comunică părinţilor pe bază de semnătură.

ŞTIRI LOCALE

Percheziţii

Locuinţa unui tânăr de 25 de ani din municipiul Hunedoara şi sediul social al unei firme fantomă din aceeaşi localitate au fost percheziţionate de poliţişti. Bărbatul este suspectat de spălare de bani, fiind membru al unei reţele de evazionişti din mai multe judeţe şi din Capitală, cu legături în comerţul cu feroaliaje. Poliţiştii deţin indicii că hunedoreanul, cu o situaţie materială modestă, ar fi avut pe numele său conturi bancare prin care au fost „plimbate” sume de bani, cu scopul de a li se pierde urma. Tânărul de 25 de ani a fost audiat ieri de către o comisie rogatorie, la sediul poliţiei din municipiul Hunedoara. Prejudiciul în acest dosar este de aproximativ 10.000.000 de lei.

Parc pentru câini

Primul parc din oraș destinat exclusiv câinilor de companie se va deschide duminică în Deva. Locul a fost amenajat în spatele unui supermarket din oraş şi este ideal pentru joaca și plimbatul prietenilor patrupezi. „Dog Park” a fost realizat la inițiativa mai multor proprietari de câini din Deva, mari iubitori de animale. Aceștia au fost cei care au identificat terenul nefolosit pe care, ulterior, a fost amenajat parcul. Acesta dispune de mai multe rampe și cercuri pentru sărituri, obstacole, cauciucuri suspendate, un tunel, dar și alte echipamente concepute pentru câini.

Final de mandat

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a emis, în actualul mandat, peste 1.000 hotărâri, iar activitatea instituţiei poate fi caracterizată de transparenţă la finalul acestei perioade, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, cu ocazia ultimei şedinţe ordinare a CJ Hunedoara. Potrivit acestuia, în acest mandat, consilierii judeţeni au avut în atenţie interesele administrative ale judeţului Hunedoara, care au primat în faţa celor de partid. În opinia sa, instituţia pe care o conduce poate fi caracterizată acum prin transparenţă, în condiţiile în care următorul obiectiv fixat este cel de performanţă administrativă.

Terenuri în posesie

Primăria Deva a început punerea în posesie a terenurilor pentru ultimele cereri depuse la sediul instituţiei de către foştii proprietari ai acestora. Secretarul Primăriei Deva, Laura Sârbu, a declarat că terenurile identificate pentru cei 200 de solicitanţi care nu au fost puşi încă în posesie sunt situate într-o zonă de extravilan, în apropierea digului de la râul Mureş. Ea a precizat că rezerva de teren de care dispune comisia de fond funciar pe raza municipiului Deva este suficientă pentru toţi solicitanţii.

ŞTIRI LOCALE

 

Escroci

Poliţiştiil hunedoreni efectuează cercetări în vederea identificării a doi suspecţi care au comis o infracţiune de  înşelăciune şi una de furt în dauna unui hunedorean în vârstă de 80 de ani. Cei doi l-au abordat pe bătrân şi i-au spus că unul dintre ei este cetăţean belgian, iar altul lucrează la Primăria Hunedoara. Apoi, falsul belgian i-a propus victimei să-i vîndă două inele din aur. Invitaţi acasă la bătrân, escrocii i-au furat din casă 1.700 de euro. Poliţia continuă cercetările pentru a-i găsi pe hoţi.

Pe asfalt, spre Sarmizegetusa Regia

Drumul spre Sarmizegetusa Regia, proaspăt reabilitat, va fi inaugurat luni, 23 mai, după mai multe luni de zile în care acesta a fost în şantier. Lucrările la drumul Costeşti – Sarmizegetusa Regia, în lungime de circa 18 kilometri, au început în luna august a anului trecut, iar proiectul a fost finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană. În luna decembrie a anului trecut, 14 dintre cei 18 kilometri ai drumului au fost deschişi traficului rutier, iar ultima parte a şoselei a rămas în şantier. Până acum, când lucrarea a fost finalizată. Valoarea investiţiei se ridică la 18,2 milioane de lei.

Tabără de pictură

O nouă ediţie a taberei de pictură „Artă şi natură la Straja” se desfăşoară în aceste zile în staţiunea montană situată în Masivul Vâlcan. 20 de artişti din România şi Republica Moldova au onorat invitaţia gazdelor de a surprinde cu ajutorul culorilor tot ce este mai frumos în staţiunea Straja. Tabăra are şi rolul de face cunoscută staţiunea Straja în cât mai multe locuri din ţară, preşedintele Asociaţiei „Descoperă Straja”, Mihai Dumitraşcu, apreciind că turiştii care vin aici pot găsi oaza de linişte de care au nevoie după o perioadă încărcată de stres. Vernisajul expoziţiei cu picturile realizate de artişti va avea loc în această seară.

Restricţii de circulaţie

Circulaţia pe DN 7, între localităţile Leşnic şi Săcămaş, pe o distanţă de aproximativ patru kilometri, se va desfăşura cu restricţii din cauza unor arbori care pun în pericol siguranţa traficului. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a impus restricţii în zona Leşnic – Ilia pentru a putea fi tăiaţi arborii care pun în pericol siguranţa traficului rutier. „Zona de restricţii este semnalizată pe ambele sensuri de mers, cu piloţi de dirijare. Restricţiile de circulaţie vor fi impuse doar pe timpul zilei. Perioada de instituire a restricţiilor va dura până în 15 iunie .