.

Cam târziu: Petiţie on-line pentru Termocentrala Mintia

Peste 400 de persoane au semnat o petiție online, prin care își exprimă dorința de a nu se închide Termocentrala Mintia. Centrala este oprită de aproximativ cinci săptămâni, atunci când a rămas fără cărbune din Valea Jiului.

Semnatarii petiţiei solicită să se retehnologizeze urgent Termocentrala Mintia pentru obținerea autorizației de mediu, dar şi alte măsuri prin care instalaţiile acesteia să fie eficiente din punct de vedere economic.

Potrivit iniţiatorilor petiţiei, închiderea termocentralei de la Mintia va trimite în șomaj 800 de angajați, atât de la sectorul de exploatare, cât şi de la cel care se ocupă cu distribuția agentului termic în Deva.

Totodată, lipsa veniturilor pentru cele 800 de familii va avea un impact negativ şi asupra calităţii vieţii în municipiului Deva. În acest context, se previzionează o scădere a cifrei de afaceri pentru toate societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în oraş, fapt care se va reflecta, ulterior, într-o creştere a şomajului şi în alte domenii de activitate.

Din păcate, petiţia vine într-un moment relativ târziu, deoarece în ceea ce priveşte agentul termic furnizat de termocentrală lucrurile par să se fi aranjat pe un alt făgaş. Sute de familii din Deva au renunţat deja la încălzirea prin sistemul centralizat de termoficare, chiar dacă unele au făcut eforturi financiare mari pentru a-şi putea monta o centrală termică de apartament.

În paralel, Primăria Deva a decis să doteze toate şcolile din municipiu cu centrale termice pentru a evita astfel situaţii similare celor din acest an, în care unităţile de învăţământ au trecut la cursuri online pentru că elevii îngheţau de frig în clase.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate