.

Campanie de control în domeniul textile-pielărie derulată de ITM Hunedoara în lun iunie 2020

Având în vedere obiectivele Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul propriu de acţiuni aferent anului 2020, în prima decadă a lunii iunie, I.T.M. Hunedoara a derulat o amplă campanie de control în domeniul fabricării şi comercializării produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte.

Obiectivele campaniei au vizat: identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi modului în care angajatorii din aceste domenii respectă legislaţia specifică; identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca tinerilor sau a copiilor; determinarea angajatorilor să încheie contracte individuale de muncă şi să le înregistreze în aplicaţia ReviSal; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative ce derivă din nerespectarea de către acesti angajatori a legislaţiei munii şi eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate .

Au fost efectuate un număr de 37 de controale la care au participat 11 inspectori de muncă din cadrul Serviciului Relaţii de muncă.

Neconformitățile constatate frecvent  s-au referit la : nerespectarea termenului de transmitere în Registrul General de Evidenţă Salariaţilor – format electronic a contractelor individuale de muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal; neevidenţierea orelor de lucru cu indicarea precisă a orelor de intrare şi de ieşire de la program; neefectuarea examenului medical obligatoriu la angajare; primirea la muncă a salariaţilor în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.

Au fost dispuse 44 de măsuri cu termene clare de remediere a deficienţelor constatate. Au fost sancţionate cinci societăţi comerciale. Sancţiunile au constat întro amendă de 1500 de lei pentru neacordarea repaosului săptămânal şi patru avertismente pentru alte deficienţe considerate minore.

Tot în cadrul acestei campanii au mai fost controlate aspecte legate de manipularea manuală a maselor grele, lucrul la înălţime, riscurile de tăiere şi înţepare; riscuri de   accidentare ca urmare a manevrării necorespunzătoare a utilajelor; activităţile repetitive care implică în timp neatenţie şi care cresc astfel riscul de accidentare; riscuri de alunecare pe suprafeţe umede, ventilaţia la locul de muncă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate