.

Caravana “Fii pregătit”, la Petroşani

Marţi, 14 martie, în cadrul programului Caravanei „Fii pregătit”, organizată de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la Petroșani, a avut loc o întâlnire a salvatorilor din cadrul ISU Hunedoara cu elevi ai școlilor din localitate.

Aflați la Centrul mobil de pregătire a populației și a personalului de intervenție, elevilor li s-au prezentat, prin exerciții interactive, tehnici de acordare a primului ajutor, măsurile care trebuie luate în cazul producerii unor situații de urgență, dar și informări privind comportamentul adecvat pentru ca riscul în cazul producerii unor situații de urgență să fie minim.

Pompierii și paramedicii SMURD din Petroșani au remarcat că interesul elevilor și al cadrelor didactice este foarte mare, în primele două zile ale Caravanei „Fii pregătit”, la Centrul mobil amplasat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, fiind prezenți aproape 150 de școlari din orașele Văii Jiului.

Acțiunile de informare prevăzute în programul „Caravanei” vor continua și miercuri, când și-au anunțat participarea și angajați ai unor instituții publice din oraș.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate