Cât mai sunt valabile voucherele de vacanță emise în anii precedenți

Voucherele de vacanţă emise în anii precedenţi mai pot fi utilizate pentru rezervări până la 30 iunie 2022, a anunţat miercuri Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Conform sursei citate, OUG 131/2021, apărută la sfârşitul anului trecut, prevede că “perioada de valabilitate a voucherelor de vacanţă emise în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2022”.

În paralel, angajaţii pot utiliza voucherele de vacanţă emise în acest an, în cazul în care sumele au fost deja virate pe card.

“Reamintim că voucherele de vacanţă pot fi utilizate exclusiv pentru vacanţe în România, iar serviciile trebuie să conţină minim o noapte de cazare. Nu este permis să se achite cu vouchere de vacanţă servicii facturate altui beneficiar, ci doar posesorului acestora”, se mai precizează în comunicat.

Pachetul turistic cel mai complet se găseşte în agenţiile de turism licenţiate şi poate conţine, pe lângă cazare minim o noapte, şi servicii de masă, balneare, transport, programe turistice opţionale.

În perioada ianuarie – mai 2022 au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanţă, în valoare de 943,831 milioane de lei (190 de milioane de euro). Estimativ, pentru tot anul vor fi emise vouchere în valoare de 350 de milioane de euro.

“La ora actuală, voucherele de vacanţă reprezintă un vector esenţial pentru circulaţia turistică internă. Atât instituţiile şi companiile de stat, cât şi firmele private pot acorda aceste vouchere angajaţilor, care sunt aprobate pentru emitere anuală timp de 5 ani (2022-2026). ANAT doreşte ca voucherele de vacanţă să prezinte o atractivitate sporită pentru angajaţii şi angajatorii privaţi”, se menţionează în comunicat.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.