Reţete delicioase pentru masa de prânz

Ciorbă cu ciolan de porc

 Ingrediente: 700 g ciolan de porc, un păstârnac, o ceapă, ¼ praz, un morcov, o țelină mică, suc de roșii, un ardei roșu, o mână de orez, borș, pătrunjel, leuștean.
Mod de preparare:

Ciolanul de porc se spală bine și se pune la fiert în apă cu puțină sare. După ce s-a fiert, se scoate pe un platou, iar zeama se strecoară de două ori. Când s-a mai răcorit, ciolanul se dezosează iar carnea se taie bucățele. Apa în care a fiert ciolanul se pune din nou la foc, se adaugă legumele și carnea tăiate în bucățele mici. Totul se lasă la fiert încă 20 de minute, după care, se adaugă orezul, timp în care ciorba se amestecă bine, ca să nu se prindă de fundul oalei. După alte câteva minute, când orezul este aproape fiert, se adaugă sucul de roșii, iar după câteva clocote, borșul. La final, se presară pătrunjelul și leușteanul deasupra, iar oala cu ciorbă se acoperă cu un capac, ca să se îmbine aromele.

Piept de pui în sos de smântână și muștar

Ingrediente: 4 felii de piept de pui cu greutatea de 90-130 grame/bucată, o lingură rasă de făină, o lingură de muștar, 30 de grame (1 bucată mică) de ceapă fin tocată, un cățel mic de usturoi, fin tocat, o linguriță de ulei, 30 de grame de unt cu 82% grăsime, 300 ml. de supă de pui concentrată, 150 de grame de smântână grasă, cu minimum 30 % grăsime, opțional, un strop de nucșoară proaspăt răzuită, sare și piper după gust, verdeață tocată.

 Mod de preparare:

Pieptul de pui se feliază în fâșii de 1,5-2 cm, pe cât posibil, cu o grosime uniformă, nu este nevoie să se bată cu ciocanul. Se condimentează cu sare și piper (opțional nucșoară) și se dă prin făină. Se pregătește o tigaie în care se pune uleiul, apoi untul care va da un gust bun preparatului.  După ce untul se topește, se rumenesc feliile de piept de pui pe ambele părți, timp de 2-3 minute, doar până devin aurii, apoi se scot pe un platou.

În aceeași tigaie se pune ceapa la prăjit și usturoiul tocat fin, se adaugă puțină sare și se reduce focul la minim, până când ceapa devine translucidă. Se adaugă muștarul și se amestecă bine, după care imediat se toarnă și supa de pui fierbinte, omogenizând totul bine. Se pun din nou în tigaie feliile de piept de pui rumenite, se întețește puțin focul și se readuce sosul la fierbere. Se acoperă tigaia cu un capac și se gătesc feliile de carne, la foc mic, aproximativ 10-12 minute. După acest interval, pieptul de pui se scoate din tigaie și se păstrează la cald, acoperit. Sosul se fierbe în continuare până scade atât cât dorim, se adaugă apoi smântâna, se omogenizează rapid cu telul și se mai dau câteva clocote, după care se condimentează. Bucățile de carne se pun din nou în sosul fierbinte, se întorc pe toate părțile apoi preparatul se presă cu verdeață. Se poate servi cu garnitură de cartofi piure, găluște, orez sau legume.

Prăjitură fragedă cu gem și cremă de nuci

 Ingrediente pentru blat: 3 gălbenușuri și un ou întreg, 250 g unt, 150 g zahăr, 500 g făină, un plic de praf de copt, esență de vanilie.

Pentru umplutură: 2 albușuri, 150 g zahăr, 5 ml esență de rom, un praf de sare, 200 g magiun de prune.

Pentru crema de nucă: 400 g nuci, 3 linguri de lapte, 4 gălbenușuri, 4 albușuri, 300 g zahăr pudră, 2 linguri de cacao, esență de vanilie.

Mod de preparare:

Untul, ținut la temperatura camerei, se mixează cu gălbenușurile, oul, esența de vanilie, zahărul tos, la viteză mare, până se obține o cremă spumoasă. Se adaugă făina amestecată cu praful de copt și se omogenizează până se obține un aluat vârtos, care se desprinde cu ușurință de pe pereții vasului. Aluatul se împarte în trei părți. O parte se înfășoară în folie și se dă la rece. A doua parte se întinde într-o foaie și se așază într-o tavă de copt unsă cu unt și tapetată cu hârtie de copt. Foaia se mai întinde cu mâna până se întinde uniform pe toată suprafața tăvii.

Pentru a se prepara umplutura cu gem, albușurile se bat spumă cu un praf de sare, se adaugă pe rând zahărul tos și se mixează până se obține o bezea tare. La compoziție se adaugă magiunul și se omogenizează. Crema obținută se întinde uniform pe foaia din tavă, peste care se pune cea de a doua foaie de aluat.

Pentru umplutura cu nucă, se amestecă nuca măcinată cu gălbenușurile frecate cu zahăr și cele 4 albușuri bătute spumă. Se adaugă praful de cacao, laptele, esența de vanilie și se amestecă ușor. Crema trebuie să fie mai consistent, să nu curgă. Dacă este mai moale, în ea se pot sfărâma doi biscuiți. Crema de nuci se întinde uniform peste a doua foaie de aluat din tavă. Aluatul pus la rece se scoate din frigider și se răzuiește peste prăjitură, pe răzătoarea cu ochiuri mari, distribuindu-se uniform, pe toată suprafața. Tava se dă la cuptor pentru 30-35 minute, la cuptorul încins la 180 de grade, până ce prăjitura se rumenește deasupra. După ce se scoate din cuptor, prăjitura se lasă să se răcească și se taie cu un cuțit, cu lama înmuiată în apă rece. Deasupra se poate presăra zahăr pudră.

https://bucatarianoastra.online/

Ce gătim în week-end?

Supă de roșii cu orez

Ingrediente: 500 grame de ciuperci champignon, 3 morcovi

un pătrunjel, o felie groasă de țelină, 2 cepe galbene, 4-5 căței de usturoi, ulei de floarea soarelui, 2 roșii, 300-350 ml de suc de roșii, o legătură de frunze de pătrunjel, 2 linguri de orez, piper, sare.

 Mod de preparare:

Rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul, țelina) se curăță, se taie și se pun la fiert în trei litri de apă rece. Cepele se curăță, se spală, se taie mărunt și se călesc în ulei până devin transparente. Roșiile se curăță de pielițe și semințe, se taie cubulețe și se adaugă în tigaia în care s-au călit cepele. Se lasă tigaia la foc mic, până ce scade lichidul lăsat de roșii. Ciupercile se curăță de pielițe, se spală în câteva ape, se feliază, se călesc și ele ușor în tigaie, la foc mic, înăbușit, împreunăcu celelalte legume, până ce se înmoaie. Se adaugă sucul de roșii și după 2-3 minute, se ia tigaia de pe foc. Usturoiul se feliază, iar frunzele de pătrunjel se toacă mărunt. Se alege orezul, se spală în mai multe ape și se pune la fiert. Când a fiert pe jumătate, se strecoară și se lasă în așteptare. Când rădăcinoasele sunt aproape fierte, se adaugă în oală: legumele călite, orezul fiert pe jumătate și usturoiul feliat. Se completează cu apă caldă, dacă mai este nevoie. Supa se mai lasă la fiert încă 3-4 minute, se condimentează cu sare și piper, se presară pătrunjelul tocat, se pune capacul și se ia de pe foc. După zece minute, se poate servi.

Lasagna cu cartofi și brânză sărată

 INGREDIENTE: 9 foi de lasagna, 3 ouă, 500 grame de brânză de burduf, 6 cartofi roz, mari, 6-8 linguri de lapte.

Pentru sos: 3 ouă, 200 ml de smântână, sare, piper.

Pentru servit: smântână (iaurt).

Mod de preparare:

Pentru început, cartofii se fierb în coajă. Se lasă să se răcorească, se decojesc și se taie cubulețe. Se adaugă brânza fărâmițată și apoi 3 ouă, sare (dacă mai este nevoie) și piper, după care compoziția se omogenizează ușor.

Se pregătește apoi un vas termorezistent, în care se pun 3 foi de lasagna, care se stropesc cu 3-4 linguri de lapte și se adaugă jumătate din cantitatea de compoziție. Se acoperă cu alte 3 foi de lasagna, care se stropesc, de asemenea, cu 3-4 linguri de lapte, după care se pune și restul de compoziție. Totul se acoperă cu ultimele 3 foi de lasagna, iar deasupra se toarnă sosul format din: 200 ml de smântână, 3 ouă, sare și piper. Trebuie să avem grijă ca sosul să acopere toată suprafața și să pătrundă uniform peste tot. Vasul se acoperă cu un capac sau folie și se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, pentru 20-25 de minute. După acest interval de timp, se îndepărtează capacul și vasul se mai lasă aproximativ 10-15 minute la cuptor, până ce preparatul se rumenește frumos și mai scade puțin sosul. Se poate servi cu smântână sau iaurt.

Preparatul se servește cald, cu smântână sau iaurt. Dacă se răcește, se poate încălzi la cuptorul cu microunde și va fi la fel de bun, ca atunci când a fost proaspăt scos din cuptor.

https://www.bucataras.ro/

Prăjitură de iarnă

Ingrediente pentru aluat: 380 g făină,180 g unt 65%, 80 g zahăr pudră, 5 g praf de copt, 4 gălbenușuri, 2 linguri de smântână, 20%.

Umplutura : 360 g iaurt simplu 3%,360 g smântână 20%, 6 lg faină, 4 albușuri, 300 g zahăr, un borcănel gem de prune.

Pentru decor: 200 ml smântână pentru frișcă, o lingură de zahăr pudră.

Mod de preparare :

Întru-un castron se cerne făina, la care se adaugă zahărul pudră, praful de copt și untul moale. Ingredientele se frământă până se obține un aluat sfărâmicios. Se adaugă apoi gălbenușurile și smântâna, frământându-se în continuare, până la omogenizare.  Aluatul obținut se împarte în două, se acoperă cu o folie alimentară și se dă la frigider pentru 30 de minute.

După acest interval, prima bilă de aluat se întinde cu sucitorul și se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt (20×30 cm). Din cea de a doua bilă, se formează 15 bile mai mici, care se întind puțin cu mâna. În mijlocul fiecărei bile se pune gem, apoi părțile se strâng (ca la găluștele cu prune), obținându-se astfel bile umplute cu gem. Peste foaia de aluat din tavă se întinde gemul de prune rămas, apoi, pe toată suprafața tăvii se așază cele 15 bile umplute cu gem. Tava se lasă apoi de-o parte și se pregătește umplutura: iaurtul, smântâna și făina se amestecă bine până la omogenizare, la care se adaugă albușurile bătute cu zahăr pudră și un praf de sare. Umplutura obținută se întinde peste bilele din tavă, apoi prăjitura se dă la copt pentru 40-45 de minute, când se face și testul cu scobitoarea. După ce prăjitura se răcește, se ornează cu frișca bătută cu zahăr pudră. Se taie cu un cuțit care se trece prin apă caldă.

Rețete pentru Masa de Crăciun şi An Nou

Biluțe din piept de pui și brânză

Ingrediente: un piept de pui, 70 g alune, 50 g unt, 100 g brânză de vaci, o lingură de maioneză, 3 căței de usturoi, 20 de boabe de struguri, frunze de salată, piper și sare.

 

Mod de preparare

Pieptul de pui se pune la fiert în apă puțină sare. Când carnea este deja moale și se desface ușor, se scurge de apă și se lasă să se răcească. Untul se mixează cu brânza de vaci, iar carnea de pui se dă prin mașina de tocat, după care, se încorporează în crema de brânză. La compoziție se adaugă  maioneza, usturoiul pisat, două linguri de alune mărunțite fin, apoi se potrivește de sare și piper. Din amestecul rezultat se formează biluțe, care se dau prin alune zdrobite. Se pregătește un platou ornat cu frunze de salată, unde se aranjează biluțele, asezonate cu boabe de struguri. Platoul se dă la rece pentru două-trei ore, pentru a prinde consistență.

https://www.ecuisine.ro/bilute

Mousse de ton

Ingrediente: o cutie de ton în ulei de măsline Rio Mare, 50 gr unt, două linguri de suc de lămâie, un praf de sare.

 

Mod de preparare

Conserva de ton se desface și se scurge excesul de ulei. Se adaugă untul moale și sucul de lămâie, iar ingredientele se mixează bine, până se obține o pastă fină.  Cine dorește, poate adăuga și puțină ceapă roșie. Pasta obținută se poate aranja, cu ajutorul unui poș, pe felii de castravete.

http://www.caietulcuretete.com/

 

Ciorbă de porc cu smântână și zeamă de varză

Ingrediente: 800-1000 g carne de porc (cu puțină grăsime pe ea), doi morcovi mari, o ceapă mare, o rădăcină de pătrunjel, o felie țelină, 1/2 ardei gras roșu, 2 linguri ulei, o lingură roșii uscate, 500 ml zeamă de varză acră, frunze de leuștean, 1/2 legătură pătrunjel, sare,  piper, 2 gălbenușuri, 200 ml smântână groasă.

Mod de preparare

 Legumele tocate se călesc ușor și se pun în oala pentru ciorbă. Peste ele se toană apă, apoi se dau la fiert. Separat, carnea se călește într-o tigaie până-și schimbă puțin culoarea și se albește. Bucățile de carne astfel pregătite se pun la fiert, împreună cu legumele, frunzele de leuștean (uscate sau proaspete) și o lingură de roșii uscate. Dacă este cazul, ciorba se mai completează, din când în când, cu apă. Se condimentează cu piper și un praf de sare, iar când carnea este fiartă, se acrește cu zeamă de varză (fiartă). După ce se mai dau câteva clocote, se stinge focul. Ciorba se drege cu gălbenușurile bătute cu smântână, în care se pune un polonic de ciorbă fierbinte, amestecându-se bine, până la omogenizare. Se servește cu smântână și ardei iute.

https://divainbucatarie.ro/

Ruladă din mușchi de porc cu ciuperci

Ingrediente: o bucată mușchi de porc de aproximativ un kg., un borcan de ciuperci, 2 linguri tocană de legume sau bulion, un ardei roșu,  pătrunjel, cașcaval,  bacon sau kaizer, sare, piper, busuioc uscat, 2 linguri ulei de măsline, 50 ml vin.

Mod de preparare

Mușchiul de porc se spală și se usucă într-un șervețel de hârtie. Se crestează apoi pe jumătate, în așa fel încât să nu se desprindă, după care, se bate cu ciocanul de șnițele pe ambele fețe. Într-o tigaie cu ulei se pun ciupercile la călit, sucul de roșii sau tocana de legume. Totul se condimentează cu sare și piper, apoi se asezonează cu pătrunjel verde. Amestecul obținut se întinde uniform pe mușchiulețul de porc, peste care se așază, una lângă alta, feliile de kaizer sau bacon. Deasupra lor se vor aranja feliile de cașcaval, apoi mușchiulețul se rulează cu grijă, prinzându-se, din loc în loc cu scobitori, pentru a nu ieși umplutura. Rulada se învelește apoi în felii de bacon, se acoperă cu hârtie de copt și se dă la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 30 de minute. După acest interval, hârtia se desface, rulada se stropește cu vin, se introduce din nou la cuptor, pentru încă 30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor, dar când se rumenește, rulada poate fi testată. Se va servi alături de o porție de cartofi țărănești și salată.
http://pusikmea.blogspot.com/2

Prăjitură ”Crăiasa zăpezii”

Ingrediente pentru blat: 5 albuşuri, 5 linguri de zahăr, 3 linguri de ulei, 4 linguri de făină, o jumătate pliculeț praf de copt,  un vârf de cuțit de sare.

Ingrediente pentru cremă:  5 gălbenuşuri, 150 gr  zahăr, 3 plicuri zahăr vanilat, 4 linguri de amidon ( sau făină ), 500 ml  lapte, 100 gr ciocolată neagră, 250 gr unt.

Mai avem nevoie de: 200 gr biscuiţi simpli, 200 ml lapte

Ingrediente pentru decor : 400 ml  frişcă, 50 gr.  nucă de cocos

Siropul : 4 linguri lapte călduţ

Mod de preparare

Pentru prepararea blatului, albuşurile se mixează cu sare, adăugându-se treptat, zahărul. Mixarea se continuă până ce se va obține o spumă consistentă, ca pentru bezea. La compoziție se adăugă, în fir subțire, uleiul, făina cu praful de copt. Totul se amestecă ușor, cu mișcări ample, de sus în jos, până la omogenizare. Compoziţia obținută se  toarnă într-o tavă cu dimensiunea de  25×35 cm tapetată cu hârtie de copt. Se dă la copt în cuptorul preîncălzit  la 180˚,pentru circa 20-25 de minute. Blatul se lasă la răcit în tavă.

Prepararea cremei.

Gălbenuşurile se mixează cu zahărul şi zahărul vanilat, până se obține o cremă omogenă. La crema obținută se adaugă, treptat, amidonul (sau făina ) şi laptele. Compoziția se toarnă  într-o  cratiţă și se pune la fiert, amestecându-se continuu, până se îngroaşă. După ce se ia de pe foc, crema obținută se împarte în două părți egale. O parte din cremă rămâne de vanilie. În cealaltă parte, se pun bucățele rupte de ciocolată și totul se amestecă, până când ciocolata se topește. Untul se împarte în două și se mixează cu fiecare cremă în parte, până se va obține o pastă omogenă, spumoasă.

Asamblarea prăjiturii:

Pe o tavă dreaptă se așază blatul însiropat cu patru linguri de lapte călduț, peste care se întinde uniform, crema de ciocolată. Peste cremă se vor aranja biscuiții, înmuiați în lapte călduț. Peste biscuiți se pune crema de vanilie, care se nivelează uniform. Peste crema de vanilie se întinde frișca bine bătută, care se presară cu fulgi de cocos. Prăjitura se dă la frigider pentru trei-patru ore, apoi se poate porționa.

https://www.gustoase.ne

Reţete delicioase de preparat în week-end

Ciorba de peşte cu legume

Ingrediente : capul de pește curățat și câteva bucățele de pește, 3 morcovi, două rădăcini de pătrunjel, o jumătate de țelină, 4 cartofi, 500 g roșii, o ceapă, 2-3 linguri de ulei, leuștean, un plic de borș cu legume, un ardei iute.

Mod de preparare: 

Legumele se curăță, se taie cubulețe, se călesc în ulei, apoi se sting cu 3,5 l de apă rece. Când sunt fierte pe jumătate, se adaugă peștele, roșiile decojite și condimentele. Când carnea este fiartă pe jumătate, se adaugă  cartofii tăiați cubulețe și feliile de ardei iute. După ce au fiert cartofii se pune borșul, se presară leuștean tăiat, se potrivește de sare și dacă e cazul, se mai lasă să dea un clocot.

https://www.bucatareselevesele.ro/

Tocăniță de varză cu cartofi

Ingrediente: o varză medie, 500 g cartofi, 2 cepe medii, un morcov, 5 căței de usturoi,150-200 ml sos de roșii, 2 frunze de dafin, sare, boia, cimbru, rozmarin și piper după gust.

Mod de preparare:

Cartofii se curăță, se taie cubulețe și se pun la fiert pentru 5-10 minute. Ceapa se taie felii și se călește cu puțină are. Varza feliată se călește împreună cu ceapa, iar după ce se amestecă bine, se acoperă cu un capac. Morcovul se taie în fâșii subțiri, cu ajutorul curățătorului de cartofi și se pune la și el la călit împreună cu ceapa și varza. Cartofii strecurați se pun în cratița cu varză. Tocănița se condimentează și se amestecă ușor, apoi se acoperă cu un capac, lăsându-se pe foc până ce se pătrund cartofii. Spre final, se adaugă sosul de roșii, frunzele de dafin și usturoiul. Mâncarea se mai lasă cinci minute acoperită, apoi se poate servi.

https://retete.unica.ro/

Orez cu lapte și mere în sos caramel

Ingrediente: 

Pentru orez: 200 g orez, 800 ml lapte, 80-100 g zahăr, 1 praf de sare, 1 păstaie de vanilie;

Pentru mere în caramel: 4 mere, 150 g zahăr, 100 ml smântână dulce.

Mod de preparare:

Orezul se spală bine, apoi se pune la fiert în apă cu un praf de sare.

După ce începe să clocotească, se scurge de apă și se dă din nou la foc, împreună cu laptele, zahărul și păstaia de vanilie crestată pe lungime. Se fierbe la foc mic, ameste­cându-se des, până scade compoziția, iar orezul este bine pătruns.

Între timp, merele se spală, se curăță de coajă și cotoare, apoi se feliază. Zahărul se caramelizează la foc mic, iar când devine auriu, peste el se toarnă smântâna, amestecându-se rapid. Merele se pun în sosul  caramel obținut și se lasă cinci minute. Se pregătesc cupele sau castroanele, în care se așază un strat de mere în caramel, orezul cu lapte și se încheie cu un alt strat de mere.

https://www.click.ro/

 

Preparate delicioase pentru mesele de week-end

Supă cremă de ţelină

Ingrediente: o ţelină mare, o ceapă, trei cartofi, 150 ml lapte, smântână, 50 g unt, pătrunjel, doi litri supă de pui sau orice supă de carne, sare, condimente.

Mod de preparare:

Ţelina şi ceapa se curăţă, se spală şi se pun la fiert în supa de pui. Se lasă sa fiarbă 30-40 min, după care se adaugă cartofii. Când legumele au fiert, acestea se strecoară în alt vas. Se trec apoi prin sită şi se pasează bine, se subţiază cu lapte şi cu zeama în care au fiert, se sărează și se adaugă untul. Se mai lasă puţin la fiert, până ce supa capătă consistenţă. Când e gata,  supa de ţelină se serveşte cu smântână, pătrunjel verde şi, opţional, caşcaval ras.

Mâncare de conopidă

Ingrediente: o conopidă mai mare, 200 ml lapte, 2-3 linguri făină, 4 gălbenuşuri, 100 g caşcaval.

Mod de preparare:

Conopida se desparte în buchețele apoi se ține aproximativ 30 de minute, în apă cu sare. Se pune apoi la fiert. Între timp, se pregătește un sos din lapte şi făină, la care se adaugă gălbenuşurile. Se pregătește apoi un vas termorezistent care se unge cu unt. În vasul astfel pregătit, se pune un strat de conopidă, unul de sos, iar procedura se repetă, ultimul strat fiind de conopidă. Vasul se dă la cuptor și se ține până când conopida se rumenește deasupra. Mâncarea de conopidă se poate servi atât caldă, cât și rece.

Tartă cu prune în înveliş crocant

Ingrediente pentru blat: două gălbenuşuri, 125 g unt, 100 g zahăr pudră, un praj de sare, 100 g zahăr pudră, 150 g făină, două linguri de lapte, 100 g migdale măcinate fin, esenţă de vanilie.

Umplutura: 1,5 kg prune, 4 linguri de zahăr, o linguriţă de scorţişoară.

Stratul crocant: 100 g făină, 50 g migdale măcinate, 50 g unt rece, 50 g zahăr, o linguriţă praf de copt, esenţă de vanilie, o linguriţă de praf de copt, esenţă de vanilie.
Mod de preparare:  

Pentru început, gălbenușurile se mixează cu zahărul şi untul. Se adaugă apoi făina, pudra de migdale şi sarea, iar la final, esența de vanilie şi laptele. Aluatul format se înveleşte în folie alimentară şi se dă la frigider pentru 30 de minute.

Între timp, se spală prunele, se desfac în jumătăţi şi se înlătură sâmburii. Se adaugă apoi zahărul şi scorţişoara.

Pentru stratul crocant  se prepară un aluat din făină, pudră de migdale, unt, zahăr, praf de copt şi esenţă de vanilie. Aluatul format se frământă foarte bine.

Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi unsă cu grăsime se întinde aluatul din folie, care se înţeapă cu furculiţa, din loc în loc. Deasupra se presară pesmet, apoi se aşează prunele împreună cu zahărul şi scorţişoara. Aluatul al doilea, fiind consistent, se dă pe răzătoarea de mere şi se repartizează uniform peste prune. Tarta cu prune se dă la cuptorul încins, timp de  30-40 de minute.

(www.culinare.ro)

Reţete delicioase

Ciorbă de fasole păstăi, cu pipote și inimi

 Ingrediente: 500 gr pipote și inimi, 300 gr fasole galbenă congelată, un morcov, o ceapă, două linguri ulei, sare, piper negru măcinat, un gălbenuș, 300 ml iaurt grecesc, mărar verde.

Mod de preparare

Pipotele și inimile se curăță, se spală, apoi se pun la fiert în apă rece. Când apa începe să fiarbă se spumează, până se obține o supă limpede. Între timp, se curăță legumele. Ceapa se toacă fin, iar morcovul se rade pe răzătoarea mare. În uleiul încins se pune morcovul, se adaugă apoi ceapa, amestecându-se până ce ingredientele se călesc ușor. Când ceapa devine sticloasă, se toarnă apa în care au fiert pipotele. După câteva clocote, se adaugă pipotele și inimile, apoi fasolea verde, sare, piper negru măcinat. Ciorba se lasă pe foc, până ce fasolea verde este fiartă bine. Dacă este nevoie, se mai adaugă apă.

Iaurtul, amestecat cu gălbenuș de ou, la care se adaugă câte puțin din ciorba fierbinte, se adaugă treptat, amestecându-se continuu. La final, se presară mărar deasupra, se mai dă un clocot, apoi se stinge focul. Ciorba se acoperă cu un capac, iar după 10 minute, se poate servi.

Mâncare de gutui cu pui

Ingrediente: 4 gutui, 8 bucăţi de pui, 6 linguri de zahăr, 2 linguri de făină, 50g de unt, 200 ml de apă fierbinte sau supă de pui, 50ml de smântână lichidă, pătrunjel proaspăt, sare şi piper.

Mod de preparare

 Se aleg gutuile bine coapte, necurăţate de coajă, se spală, se taie în sferturi, li se scot sâmburii şi se taie în felii de 0,5cm grosime. Fructele se pun într-o cratiţă, împreună cu jumătate din unt şi cu 50 ml de apă, se presară cu sare şi piper proaspăt măcinat. Se acoperă cu un capac şi se călesc la foc mic, timp de 10-15 minute, fără să se amestece pentru a nu se sfărâma.

Puiul se spală, se şterge bine, se sărează, se piperează şi se rumeneşte într-o tigaie, în câteva linguri de ulei, până devine auriu şi crocant.

Între timp, într-o tigaie mică se topeşte zahărul, se ia cratiţa de pe foc şi se adaugă restul de unt topit şi 200 ml de apă fierbinte sau supă de pui. Cratiţa se pune din nou pe foc şi se lasă să fiarbă până se topeşte zahărul. Se amestecă făina cu 4 linguri de apă, se toarnă peste sosul caramel şi se mai lasă 5 minute pe foc, până se îngroaşă puţin. Caramelul se toarnă peste gutui, se amestecă uşor şi se serveşte alături de puiul crocant, presărat cu pătrunjel tocat.

Tort de toamnă

Ingrediente: 10-15 mere mai mici, 200 g zahăr, 20 g unt, stafide, vişine din dulceaţă, 15 nuci mărunţite, nuci măcinate, scorţişoară, un vârf de cuţit de cuişoare măcinate.

Pentru blat: patru ouă, patru linguri de zahăr, patru linguri de făină, două pliculeţe de zahăr vanilat, un vârf de cuţit de amoniac, puţină sare.

Mod de preparare:

Zahărul se netezeşte uniform în tava rotundă pentru tort. Merele se curăţă de coajă, li se scoate mijlocul cu sâmburi în aşa fel încât să rămână întregi. Se pun apoi în tavă peste zahăr, unul lângă altul, iar mijlocul se umple cu nuci măcinate amestecate cu vişine şi stafide. Se presară peste ele cuişoare sau scorţişoară. Între mere se pun cubuleţe de unt şi se dau la cuptor, circa 30 de minute, până ce zahărul face spumă, apoi se lasă să se răcească.

Între timp, se pregăteşte blatul. Albuşurile se vor separa de gălbenuşuri, apoi se bat spumă cu un praf de sare şi zahărul vanilat. Se adaugă, pe rând, gălbenuşurile, amoniacul stins cu oţet şi la final, se încorporează făina în ploaie, amestecându-se uşor, de jos în sus.

Compoziţia obţinută se toarnă peste merele răcite şi tava se introduce la cuptor pentru 25-30 de minute. După ce s-a copt, tortul se răstoarnă, cald, pe un platou. Se poate orna cu frişcă şi alte fructe de toamnă.

www.culinare.ro

Reţete delicioase pentru mesele de week-end

Soleanca (ciorbă rusească)

 Ingrediente: 500 g afumătură ( cârnați, costiță, kaizer, orice afumătură), un morcov, o ceapă, o felie țelină, 2 cartofi, 5 castraveți murați,  o mână de măsline,  pătrunjel, sare, piper, o lingură suc de roșii.

Mod de preparare:

Ceapa, morcovul și țelina, se curăță, se taie mărunt și se pun la călit în puțin ulei. Cartofii se curăță de coajă, se taie în cuburi mai mari și se călesc împreună cu legumele aproximativ două minute. Se adaugă apoi afumătura și castraveții murați, tăiați bucăți și totul se amestecă bine. La final, se adaugă măslinele și legumele se acoperă cu apă. Totul se lasă la fiert până ce legumele sunt gata. Dacă este cazul, se mai adaugă sare și piper. Se pune apoi o lingură de roșii, pătrunjelul tocat și se  lasă să mai dea câteva clocote. Ciorba se servește cu smântână.

Tochitură cu mămăliguţă

Ingrediente:  200 gr ceafă de porc, 200 gr pulpe de pui dezosate, 150 gr cabanos, 4 fire usturoi verde, 250 ml suc de roşii, 100 ml apă, 4 crenguţe cimbru proaspăt, 3 linguri ulei,  sare şi piper,  o linguriţă boia dulce.

Pentru servire: 2 ouă ochiuri, 50 gr telemea rasă,  mămăliguţă.

Mod de preparare

Pulpele dezosate de pui se taie bucăți se pun la prăjit într-o tigaie mai adâncă, apoi se scot pe un platou. În uleiul rămas se prăjește  și cabanosul tăiat bucăți, apoi se scoate și se pune într-un castron. Ceafa de porc se taie bucăți și se rumenește în același ulei, se adaugă apoi carnea de pui, cabanosul și usturoiul verde tăiat mărunt. Totul se condimentează după gust, iar la ingredientele din tigaie se adaugă 100 ml de apă și totul se lasă la fiert. Spre final, se pune bulionul și crenguțele de cimbru. Sosul se mai fierbe puțin, apoi se acoperă și se ia de pe foc. Tochitura se va servi alături de mămăligă cu brânză telemea rasă și câte un ochi de ou.

Prăjitură negresă cu gem de prune și bezea

Ingrediente: 5 ouă, separate, gălbenuș și albuș, 200 g unt gras 65%, 400 g zahăr pudră, 300 g făină, 250 ml lapte dulce, 70 g cacao, 10 g praf de copt, 200 g gem de prune sau de caise, puțină sare, esență de vanilie.

Mod de preparare:

Untul se mixează împreună cu zahărul și treptat, se adaugă câte un gălbenuș de ou. Făina, împreună cu praful de copt, se  adaugă la crema obținută și se pune, treptat, laptele. După omogenizare, se adaugă și praful de cacao și se amestecă bine toată compoziția. Aluatul obținut se pune într-o tavă, tapetată cu hârtie de copt, și se dă la cuptorul încins, pentru 20-25 de minute. Albușurile rămase se mixează cu esența de vanilie și zahărul adăugat treptat, până se formează o spumă consistentă. Peste aluatul care a crescut și s-a copt, chiar dacă e fierbinte, se întinde gemul și apoi se spuma bezea. Prăjitura se dă din nou la cuptor, pentru 10-15 minute. După ce se răcește complet, se poate tăia și servi. Răcirea se recomandă a se face treptat, în cuptorul stins.

https://www.youtube.com

https://www.bucataras.ro/retete

Ce gătim în week-end?

Ciorbă de pui cu tăiței

 Ingrediente: bucăți din pui (osul de la un piept, aripioare etc.), 2 morcovi mari, o rădăcină de pătrunjel, un păstârnac, o bucată de țelină, un ardei kapia roșu, 2-3 roșii bine coapte, o cană mică de mazăre, sare după gust, tăiței lați, pătrunjel verde.

Mod de preparare

Într-o oală de patru litri se pune apa rece, bucățile de carne, puțină sare și se lasă să fiarbă, la foc potrivit. Se spumează de câte ori este nevoie. Între timp, legumele se curăță și se spală. Morcovii se taie bucăți potrivite, ceapa se crestează în două, iar păstârnacul și pătrunjelul se lasă întregi. După ce s-a luat spuma, se adaugă legumele și totul se lasă la fiert, la foc potrivit.

Când legumele sunt aproape fierte, se adaugă ardeiul tăiat cubulețe,  roșiile decojite și tăiate în cuburi. Separat, se pune mazărea la fiert în apă cu sare. Tăițeii se pun și ei la fiert, în apă cu sare, iar după ce au fiert, se strecoară. După ce au fiert legumele și carnea, la ciorbă se adaugă mazărea scursă și tăițeii, se potrivește de sare și se lasă să mai dea câteva clocote. La final, se stinge focul iar deasupra se presară pătrunjel verde.

https://www.bucataras.ro/retete/

Tochitură din carne de porc

Ingrediente: 500 gr carne de porc, 1-2 cepe, 3-4 căței de usturoi, un ardei, o lingură de bulion, 2 căni de apă sau supă, ulei, piper boabe, foi de dafin, sare, cimbru, boia dulce și iute.

 Mod de preparare

Se pregătește o cratiță în care se toarnă puțin ulei. După ce uleiul s-a încins bine, se pun bucățile de carne și se călesc pe o parte și pe alta. După ce carnea s-a rumenit ușor, se scoate pe o farfurie, iar în grăsimea rămasă se călește ceapa împreună cu ardeiul. Când ceapa s-a rumenit, se adaugă boia, după gust și se pun din nou bucățile de carne, amestecându-se continuu. Peste  ele se toarnă două căni de apă,  se adaugă frunze de dafin, piper boabe și cratița se acoperă cu un capac. La primul clocot, se pune și bulionul. Totul se lasă să fiarbă înăbușit, la foc mic. Dacă este cazul, din când în când se mai poate pune puțină apă. Spre final, se adaugă usturoiul zdrobit sau tăiat felii subțiri și cimbru, după gust. Se mai dau câteva clocote, apoi se stinge focul.

https://www.petitchef.ro/retete

Placinta cu dovleac și nucă

 Ingrediente pentru aluat: 10 linguri de borș, 250 ml de ulei, un sfert de linguriță de sare, 25 de grame de drojdie proaspătă, 700 grame de făină.

Pentru umplutură: 200 grame de nucă măcinată, 1,5 kg de dovleac,
scorțișoară, 3 linguri de zahăr.

 

Mod de preparare

Într-un castron, borșul se amestecă bine cu drojdia mărunțită. Se adaugă apoi uleiul, sarea și totul se bate cu telul, până la omogenizare. Treptat, se adaugă făina, până se obține un aluat consistent și ușor de întins. Aluatul se acoperă și se lasă la cald, aproximativ o oră, până își dublează volumul.

Între timp, dovleacul se curăță de coajă, se scot sâmburii, apoi se dă pe răzătoarea mare. Dovleacul ras împreună cu cele trei linguri de zahăr, se pune într-o cratiță la foc mic, până ce se înmoaie și scade sucul.

Când este gata, se lasă la răcit, după care, se amestecă bine cu nuca și scorțișoara. Compoziția rezultată se împarte în trei părți.

Când aluatul a crescut, se împarte în trei părți egale. Din prima bucată  de aluat se întinde o foaie subțire, peste care se pune o parte din compoziția de dovleac și nucă, care se întinde pe toată suprafața foii. Foaia se rulează în formă de sul, care se strânge la capete. La fel se procedează și cu celelalte două foi de aluat. Se pregătește o tavă tapetată cu hârtie de copt în care se pun rulourile formate, fie întregi, fie tăiate în bucăți. Tava se dă la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 50 de minute, până ce rulourile se rumenesc deasupra. Când sunt gata, rulourile se scot din cuptor, se stropesc cu puțină apă rece și se acoperă cu un prosop, lăsându-se așa timp de 10-15 minute, după care, se pot tăia.

https://lecturisiarome.ro

Ce gătim în week-end?

Borș de curcan

  • Ingrediente: un copan de curcan, 2 morcovi, un pătrunjel, o rădăcină de păstârnac, țelină, o ceapă, un ardei capia, 4 cartofi, sare, piper, tarhon verde, pătrunjel verde, leuștean verde, 4 litri de apă, smântână, 2 ouă, 300 ml borș.

 Mod de preparare:

Carnea de curcan se curăță și se pune la fiert în apă cu sare. Când apa începe să fiarbă se ia spuma, iar focul se dă mai încet. Atunci când carnea se ia de pe os, se scoate pe un platou. Între timp, se curăță legumele, se toacă mărunt (cartofii se taie în bucăți mai mari) și se pun în oala în care a fiert carnea. Când legumele sunt pătrunse, se adaugă carnea fiartă și porționată, de la care s-au eliminate cartilagiile. Ciorba se  lasă în continuare la fiert, la foc. După ce s-au fiert și legumele, se adaugă borșul fierbinte (la care i s-a dat un clocot), apoi ciorba se drege cu  ou și smântână. La final, se oprește focul și se adaugă verdeața tăiată mărunt. Ciorba se acoperă cu un capac și se lasă câteva minute până se pătrund aromele, apoi se poate servi.

Ficat de pui cu dovlecei

  • Ingrediente: 200 gr de ficat de pasăre, 40 gr ulei de măsline, usturoi, 300 gr. dovlecel curățat, 20 gr. concentrat de roșii, sare, piper, paprika.

Mod de preparare:

Ficatul se spală, se curăță și se pune la scurs, iar dovlecelul se taie felii. Se pregătește o tigaie cu ulei de măsline, în care se călește ușor usturoiul tocat mărunt. La compoziție se adaugă apoi ficățeii de pui, feliile de dovleac și totul se condimentează cu sare și piper. După aproximativ 5-8 minute, se adaugă concentratul de roșii, diluat cu apă. Preparatul se lasă la fiert aproximativ 10 minute, până când apa scade destul de mult și rămâne doar un sos consistent. Ficatul cu dovlecei se poate servi și cu murături.

Pateuri cu dovleac

  • Ingrediente: 400 gr aluat foietaj, 1 kg dovleac plăcintar, 100 gr zahăr, 50 gr unt, 2 plicuri zahăr vanilat, zeama de la 1/2 lămâie, un praf de sare, 2 gălbenușuri pentru uns.

Mod de preparare:

În timp ce aluatul se lasă la dezghețat, se prepară umplutura, ca să aibă timp să se răcească.

Dovleacul se curăță de semințe și coajă, apoi se dă pe răzătoarea mare. Se adaugă zahărul, untul și sarea, după care, se pune la foc potrivit, într-o cratiță încăpătoare. Se amestecă din când în când, ca să nu se prindă, dar nu se pune apă. Când scade apa lăsată de dovleac, se adaugă sucul de lămâie și zahărul vanilat, se ia de pe foc și se lasă să se răcească.

Foaia de aluat, se pune pe blatul de lucru dat cu făină, se netezește cu sucitorul și se taie în 10 bucăți. Pe fiecare bucată se pune câte o lingură de dovleac, se unge pe margini cu gălbenuș de ou, se pliază, iar marginile se presează cu o furculiță. Pateurile obținute se ung cu gălbenuș de ou deasupra. Pe fiecare pateu se fac câte trei tăieturi oblice, apoi se pun într-o tavă, tapetată cu hârtie de copt. Tava se introduce la cuptor pentru 25-30 de minute, până când pateurile umplute cu dovleac  se rumenesc.

https://www.bucataras.ro

Reţete delicioase pentru week-end

Supă de cartofi cu tăiței

Ingrediente: 4-6 cartofi roz, 2 morcovi, 1 pătrunjel, o felie de țelină, o ceapă galbenă medie, 5-6 căței de usturoi, o roșie mare, ulei de floarea soarelui, o legătură de frunze de pătrunjel, sare, piper, 100 grame de tăiței cu ou.

Mod de preparare:

Zarzavaturile (morcovii, pătrunjelul și țelina) se spală, de curăță, se taie bucățele și se pun la fiert în trei litri de apă. Când apa începe să fiarbă se ia spuma și, dacă este cazul, se mai adaugă apă.

Ceapa se curăță și se călește în ulei, apoi se adaugă și usturoiul și se lasă pe foc până se înmoaie. Roșia se spală, se curăță de coajă și semințe, se taie cubulețe apoi se călește în tigaie, la foc mic, împreună cu celelalte legume. Cât timp legumele se află la călit, se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în supă, unde rădăcinoasele sunt aproape fierte. După două-trei clocote, se adaugă în oală legumele călite, se mai completează cu apă caldă și se mai lasă oala cu supă la fiert, la foc mediu, încă un clocot. Între timp, se fierb tăițeii, conform recomandărilor de pe ambalaj, în apă clocotită cu sare, se clătesc, se scurg și se adaugă în supă. După două-trei minute, supa se condimentează, după gust, cu sare și piper. Oala se ia apoi de pe foc, se presară pătrunjel tocat, se pune capacul și după 10-15 minute, supa se poate servi.

Conopida cu ciuperci la cuptor

 Ingrediente: 400 gr conopidă, 300 gr ciuperci champignon, o lingură ulei, 40 gr unt+pentru uns forma, o lingură cu vârf făină, 400 ml lapte, 150 gr cașcaval ras,  sare, piper negru măcinat, cimbru uscat, o lingură pesmet.

Mod de preparare:

Conopida se rupe în buchețele, se spală sub jet de apă, se scurge și se pune la fiert în apă cu sare, timp de 10 minute, până de înmoaie. După de s-a fiert, se lasă la scurs. Ciupercile se clătesc sub jet de apă, se scurg se feliază, apoi se călesc în ulei încins. Se lasă la călit până ce scade apa.

Separat, într-o crăticioară se topește untul, se adaugă făina, amestecându-se rapid. Se stinge cu puțin lapte, amestecându-se continuu, apoi sosul obținut se condimentează cu sare, piper și se lasă pe foc până capătă consistență.

Se pregătește un vas termorezistent, care se unge cu unt, peste care se presară pesmet. În el se aranjază, pe toată suprafața, conopida, ciupercile, apoi se toarnă sosul. Deasupra se presară cașcaval ras, iar vasul se dă la cuptor, unde sa lasă până ce compoziția se rumenește frumos.

Plăcintă cu gutui

Ingrediente: 3 – 4 gutui (1,5 kg), 300 g zahar, 150 ml ulei+50g unt, 100 ml apă minerală sau sifon, 400 g făină, un ou, un praf de sare, scorțișoară, coajă rasă de la o lămâie, un plic cu praf de copt.

Mod de preparare:

Gutuile se rad, se amestecă bine cu suc de lămâie și cu 200 g zahăr. Pentru pregătirea aluatului se încălzește uleiul, apoi se adaugă untul, sarea, 100 g zahar, care se amestecă bine cu apa minerală și oul. La final se adaugă făina și praful de copt, în așa fel încât să iasă o cocă nu foarte tare, potrivită. Aluatul obținut se împarte în două, din care se întind două foi. Prima foaie se așază în tava unsă și tapetată cu făină, se adaugă și puțin pesmet, apoi se pun gutuile stoarse bine de suc. Deasupra se presară scorțișoară, apoi se așază și cea de a doua foaie, care se înțeapă cu furculița. Prăjitura se dă la cuptor pentru 35 de minute, iar după ce se rumenește, se stropește cu sucul stors de la gutui.

https://www.gustos.ro/retete

Conserve pentru iarnă

Roșii marinate cu varză, morcovi și ardei dulci

 Ingrediente: 7-8 kg. de roșii, o căpățână de usturoi, 3 ardei dulci, 2 morcovi, o căpățână de varză albă (1,2 kg), verdețuri, 3 boabe de  ienibahar,3 cuișoare, boabe de piper negru, 50 ml oțet 9%, o lingură de sare neiodată, 80-90 g zahăr, apă rece.

Mod de preparare:

Varza se taie fideluțe, ardeii se curăță de codițe și nervuri, apoi se taie sub formă de fâșii lungi și subțiri. Morcovul se dă pe răzătoarea mare, iar usturoiul se mărunțește bine cu un cuțit. Varza tăiată se amestecă bine cu ardeii dulci, morcovii și usturoiul. Verdețurile se spală  și, în fiecare borcan, se vor pune câteva fire de pătrunjel și mărar.  Legumele se așază apoi, în straturi, în borcane. Se începe cu un strat de roșii, peste care se pune salata de varză continuându-se până la ultimul strat, care trebuie să fie de roșii. Se adaugă apoi, în fiecare borcan, boabele de piper, ienibahar, cuișoarele, zahărul, sarea și oțetul. Peste ele se toarnă apă rece, apoi borcanele se acoperă cu capace sterilizate, fără să fie închise ermetic. Se pregătește apoi o cratiță mai înaltă, tapetată cu o cârpă curată, în care se pun borcanele. În ea se toarnă apă, în așa fel încât să cuprindă 2/3 din înălțimea borcanelor. Cratița se ține pe foc timp de 12-13 minute din momentul când apa începe să clocotească, reducându-se treptat flacăra aragazului. După ce se scot din apă, borcanele se închid ermetic, se întorc cu capacele în jos și se lasă să se răcească complet. Nu trebuie puse în pături.

http://retete-usoare.eu

Preserved Punmpkins on wooden background (detailed close-up shot)

 

”Mango” suculent din dovleac

 Ingrediente: 3 kg. de dovleac curățat, 3 portocale, o lămâie, 10 g de sare de lămâie, 600 g de zahăr.

Mod de preparare

Dovleacul se curăță de coajă și semințe, se cântărește, apoi pulpa se taie în cubulețe. Portocalele și lămâia se opăresc în apă clocotită, timp de 30 de secunde, apoi portocalele se curăță de coajă. Citricele se taie în cubulețe, dar o portocală și o lămâie trebuie să rămână cu coajă. Ingredientele astfel pregătite se vor pune într-un castron mai mare. Se adaugă sarea, sarea de lămâie și zahărul, apoi se amestecă bine. Vasul se acoperă cu un capac, lăsându-se așa aproximativ trei ore. Din când în când, se vor amesteca. Citricele își vor lăsa sucul, a cărui aromă și gust va pătrunde în dovleac. După acest interval, dovleacul se așază în borcanele  (cu/fără citrice), peste care se toarnă și sucul lăsat de citrice. Bucățelele rămase de citrice pot fi servite cu ceai. Borcanele se acoperă cu capace sterilizate, fără să se închidă ermetic. Se pun apoi într-o cratiță mai mare, tapetată cu o cârpă curată, în care se toarnă apă, care să cuprindă 3/4 din înălțimea borcanului. Cratița se pune pe foc și se ține aproximativ 30 de minute din momentul în care apa începe să fiarbă. După acest interval, borcanele se închid ermetic, se pun cu capacele în jos și se învelesc într-o pătură călduroasă. Se lasă așa până se răcesc, apoi se păstrează într-un loc uscat.

http://retete-usoare.eu

Marmeladă de măceşe

1 kg piure de măceşe, 250-300 g zahăr.

Mod de preparare:

Se aleg măceşe foarte coapte, moi, eventual bătute de brumă. Se spală, se taie fructul în lungime şi se curăţă de seminţe şi mai ales de puful dinăuntru. Se spală din nou şi se pun la fiert în apă cât să le acopere. După ce s-au înmuiat bine se pasează printr-o sită deasă. Piureul obţinut se amestecă cu zahăr, se lasă să se dizolve zahărul şi se pune la foc iute mestecându-se continuu.

Piureul se mai poate pregăti şi în felul următor: se spală fructele, se pun într-un vas peste care se toarnă apă cât să le acopere şi se fierb până se înmoaie, apoi se dau printr-o sită foarte deasă în care să nu pătrundă perişorii. Modul de preparare în continuare este asemănător cu cel descris mai sus. Această marmeladă rămâne mai subţire deoarece măceşele sânt lipsite de pectină. Pentru ca marmelada să fie mai tare, piureul de măceşe poate fi amestecat cu un piure de mere în proporţie de 250 g mere la un kg măceşe. La un kg  de amestec se adaugă 600-700 g zahăr, care, în afară de îndulcirea marmeladei, serveşte şi la legarea ei.

www.culinare.ro

 

Conserve pentru iarnă

Conserve de vinete, ardei si usturoi

Ingrediente: 6-7 vinete potrivite, 5-6 bucăți de ardei kapia mari (sau 12 gogoșari), 2 căpățâni de usturoi, ulei pentru prăjit vinetele.

Saramura:1/2 l oțet, 1 l apă, 2 linguri rase cu sare grunjoasă, 3 linguri rase cu zahăr, o linguriță boabe de muștar, o linguriță boabe de piper, câteva foi de dafin.

Mod de preparare:

Pentru început, se prepară saramura din toate ingredientele și se lasă să dea un clocot.

După ce se spală, vinetele se taie rondele de 1 cm, se prăjesc în puțin ulei și se scot pe un prosop de hârtie.

Ardeii se taie în fâșii scurte, se opăresc în saramură, apoi se scot și se lasă la scurs într-o sită. Compoziția în care au fiert se oprește pentru umplerea borcanelor. Astfel pregătite, legumele se așază, în straturi, în  borcan: un strat de vinete și usturoi pisat, apoi un strat de ardei și tot așa până la umplerea borcanului. Peste ele se toarnă saramura, apoi borcanele se capsează.

https://www.bucataras.ro

 

Conopidă murată

Ingrediente: 4 kg conopidă, 2 rădăcini de hrean, 2-3 morcovi(opțional),

2 l apă,1 l oțet, o cană cu zahăr (cană de 250 ml), 2 linguri cu vârf sare de murături, o lingura piper boabe,  6-7 frunze de dafin.

 

Mod de preparare:

Conopida, desfăcută în buchețele, se spală și se lasă timp de o oră în apă rece, apoi se pune la scurs.

Morcovul se curăță, se taie rondele, iar hreanul curățat se taie bețișoare.

Conopida se așază în borcane, apoi se pun, după preferință, rondelele de morcovi și bețișoarele de hrean. Separat, într-o oală se pune la fiert apa și oțetul. Se adaugă apoi sarea, zahărul, frunzele de dafin și piperul. Cu ajutorul unui polonic, soluția obținută se toarnă fierbinte peste conopida din borcan. În fiecare borcan se mai pun câteva frunze de dafin și boabe de piper, apoi borcanele se capsează și se pun în pături.

 

Aperitiv cu maioneză

Ingrediente:  un kilogram de morcovi, un kilogram de gogoşari, un kilogram de ardei gras, un kilogram de gogonele, 1/2 kg de ceapă, 1/2 l ulei, un borcan de muştar, 750 ml apă, 250 g zahăr, 300 ml oţet, 3 linguri de sare.

Mod de preparare:

Morcovii se rad pe răzătoarea mare iar gogoşarii, ardeiul gras, gogonelele şi ceapa se taie fideluţe. Apa, împreună cu zahărul, oţetul şi sarea se pune la fiert. Atunci când clocoteşte, se adaugă zarzavaturile. După ce zarzavaturile încep să fiarbă, se mai lasă 15 minute şi se amestecă continuu. La final, ingredientele se scurg bine şi se lasă să se răcorească.

Între timp, muştarul se amestecă încet cu uleiul, rezultând o maioneză, care se încorporează în amestecul de zarzavaturi răcite. Totul se pune în borcane, iar deasupra se presară salicilat sau conservant, după care, borcanele se închid.

(Rețetă de la o cititoare)

 

Nectar de mere

Ingrediente:  mere, zahăr, sare de lămâie.

Mod de preparare:

Merele, curățate și date pe răzătoare, se pun apoi într-o cratiță, se adaugă puțină apă și se fierb. După ce merele s-au înmuiat, se mixează până se obține o pastă consistentă.

Separat, se pregătește un sirop dintr-un litru de apă și 440 g zahăr, iar la această cantitate, se adaugă 800 g piure de mere și 5 g sare de lămâie. Compoziția se dă din nou la fiert, iar când ajunge la temperatura de 70 de grade, se ia de pe foc, se toarnă în sticle și se sigilează. Sticlele se întorc pentru cinci minute cu capacul în jos, apoi se lasă la răcit, între pături.

https://www.culinar.ro/

 

Conserve pentru iarnă

Roșii conservate la borcan

Mod de preparare: 

Roșiile se spală (decojirea este opțională), se taie felii și se așază în borcanele sterilizate. Borcanele se umplu, fără să se preseze prea tare, doar cât să fie pline de conținut, dar să nu rămână bule de aer printre roșii. Deasupra roșiilor din fiecare borcan se vor pune câte 2-3 căței de usturoi și câteva frunze de busuioc proaspăt. Se pregătește apoi o cratiță mare, în care se pune un prosop sau o cârpă, după care, în ea se așază borcanele cu roșii. Se adaugă apoi apă până la nivelul capacelor și cratița se pune la fiert. Din momentul în care apa începe să fiarbă, se mai lasă 15-20 de minute, după care, se oprește focul. Cratița se acoperă apoi cu o folie de aluminiu sau un capac, iar borcanele se lasă în apă fierbinte până a doua zi. Borcanele se șterg, se depozitează în cămară și se păstrează în locuri aerisite.

https://www.gustos.ro/retete-culinare

Tocană de ardei dulci

Ingrediente: 2300 g. de ardei dulci roșii ( sunt de preferat ardeii grași, suculenți și bine copți, care se cântăresc după curățire), 1,5 l de roșii pasate, un ardei iute, mic, 120 g zahăr, 50 g sare, 90 ml de ulei rafinat de floarea soarelui (fără miros)50 ml oțet de 9%, 80 g de usturoi (sau după gust), verdeață, după gust.

Mod de preparare:

Ardeii dulci se spală, apoi se curăță de semințe și codițe. Se taie în bucăți medii și se pun într-o cratiță încăpătoare, cu fundul gros.

Roșiile se spală, li se îndepărtează cotoarele, apoi se taie în bucăți. Se pasează cu ajutorul blenderului, mașinii de tocat sau storcătorului de fructe, apoi cantitatea de roșii obținută se toarnă peste bucățile de ardei. La compoziție se adaugă ardeiul iute, tăiat rondele, zahărul sarea și uleiul, apoi totul se amestecă. Cantitatea de sare și ardei iute se poate ajusta, după gust. Cratița se pune la fiert, la foc moderat, până se aduce la punctul de fierbere, după care, flacăra se reduce. Tocana se fierbe 25 de minute, amestecându-se continuu. Între timp, se pregătește usturoiul, care se toacă mărunt, care se adaugă la compoziție, împreună cu oțetul. Cine dorește, poate adaugă verdeața preferată. Tocana fierbinte se transferă în borcanele sterilizate, închise ermetic, care se vor întoarce cu capacele în jos. Borcanele se învelesc într-o pătură și se lasă până la răcire.

https://retete-usoare.info

Compot de mure

Ingrediente: 3,5 kg de mure, 1,200 kg zahăr, 10 borcane de 500 ml sau 5 de un litru.

Mod de preparare: 

Fructele se spală, se curăţă de codiţe şi se pun într-un castron încăpător. Deasupra lor se toarnă siropul de zahăr, cu o concentraţie de 65 % şi se lasă 3-4 ore sau chiar o noapte. A doua zi, murele se scurg de sirop şi se pun în borcane cu ajutorul unei linguri. Siropul scurs se încălzeşte până la fierbere şi se toarnă imediat în borcane, peste fructe. Se sterilizează timp de 8-10 minute borcanele de 500 ml şi 15-20 minute cele de 1 litru. Se păstrează în locuri aerisite.

Dulceață de coarne

Ingrediente: 700 g coarne, 1,5 kg zahăr, 3 pahare de apă, ½ linguriţă sare de lămâie.

Mod de preparare:

Se aleg fructele mai mari, mari nu prea coapte, de aceeași mărime, care se spală, se lasă să se zvânte. După ce li se scot sâmburii apoi li se scot se pun într-un tifon, apoi se țin în apă clocotită 2-3 minute, pentru a se mai pierde din acreală. După ce au fost opărite, coarnele se răcesc cu apă rece şi se zvântă. Astfel pregătite, fructele se pun direct în siropul clocotit, care se fierbe până se leagă.

Fructele se mai pot lăsa şi stratificate cu zahăr şi stropite cu apă, pentru 2-3 ore, după care se pun la fiert, întâi la un foc slab şi apoi la unul iute. Dulceaţă se leagă destul de repede, deoarece fructele sânt bogate în pectină. Dar, se poate prinde mai uşor de fundul vasului, de aceea vasul se agită des în timpul fierberii. Între timp se spumează. Când dulceaţa este aproape gata, se adaugă sarea de lămâie dizolvată în puţină apă călduţă.

Cinci ENERGIZANTE naturale pe care le poţi prepara acasă

Lipsa de energie este o problemă cu care se confruntă omul modern din cauza sedentarismului, a nerespectării orelor de somn și alimentației haotice. Suntem obișnuiți să plusăm porțiile zilnice de cafea, dar acest obicei ne poate dăuna. Iată câteva rețete simple, pe care le poți prepara acasă!

1. Go green
Legumele verzi și frunzele sunt bogate în clorofilă, care oxigenează sângele. Dacă sângele este bine oxige­nat, atunci nivelul de energie și acuitatea minții cresc! Efectul este asemănător cu felul în care ne simțim după o plimbare la munte.
Sugestie: se poate prepara sub formă de smoothie sau cu ajutorul unui aparat de stors fructe.
Ingrediente: 2 castraveți, o tulpină de țelină, ¼ cană de spanac și/sau frunze de kale, o lingură de pătrunjel, suc proaspăt de lime și o linguriță de pudră verde – poate fi
pulbere de orz verde sau de lucernă (aceste produse se găsesc în magazinele natu­riste și nu au un preț ridicat)

2. Sfeclă roșie, morcov și măr
Sfecla este bogată în nitrați. Aceștia contribuie la reducerea cantității de oxigen necesară vaselor de sânge și mușchilor pentru a funcționa. Nitrații sunt convertiți în oxid nitric în corp, în timp ce contribuie la reducerea presiunii sanguine prin lărgirea vase­lor de sânge. Astfel se permite un flux de oxigen mai mare. Morcovii au puţine calorii și conțin betacaroten, care devine în organism vitamina A (efect anti-îmbătrânire). Merele sunt bogate în quercitină, un energizant natu­ral care optimizează consumul de energie din orga­nism.
Sugestie: Se poate pre­para sub formă de smoo­­thie sau de suc proaspăt stors.
Ingrediente: sucul a ju­mă­tate de lămâie, 250g sfeclă roșie, 250g morcovi, mie­re după gust, 2 mere și o portocală.

3. Banana Coco milk shake
Bananele și laptele de cocos conțin cantități importante de potasiu. Potasiul reglează și menține sănătatea celulelor și stimulează producția de energie în mod na­tural.
Sugestie: Amestecă ½ cană lapte de cocos și ½ banană.

4. Ceai verde cu semințe de quia
Epigallocatechinele gallate (EGCG) din ceaiul verde ajută la moderarea pierderilor de energie pe parcusul unei zile. S-a constatat că la persoanele care au consumat în mod constant ceai verde, a crescut nivelul de energie care ar putea fi consumat pe par­cursul a 24 de ore. Chia este bogată în proteine și acizi omega-3 sănătoși, furnizând energie pe termen lung.
Sugestie: Amestecă 1 cană de ceai verde, 1 lingură de semințe de chia și 1 linguriță de miere.

5. Cătină
Produsele pe bază de că­tină au fost utilizate şi în alimentaţia cosmonauţilor, da­­­to­­rită efectului energizant şi echilibrant, dar şi de mărire a rezistenţei organismului.
Sugestie: ceai sau sirop (produsele pot fi găsite la magazinele naturiste)

Irina TÂLVESCU – Laboratoarele TACOMI