Cel mai iubit fiu al pădurenilor, comemorat acasă, la Poienița Voinii

Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Primăria și Consiliul local al comunei Bunila, Primăria și consiliul local al comunei Ghelari au organizat, în zilele de 27 și 28 august ediția cu numărul 41 a Festivalului Pădurenilor „Drăgan Muntean”, în localitatea Poienița Voinii.

Sunt 41 de ani de când îndrăgitul rapsod popular a pus bazele unui mare festival de muzică populară, chiar în locul său de baștină. După dispariția sa, festivalul a continuat pentru a păstra vie memoria celui care a fost cel mai îndrăgit interpret de folclor al Ținutului Pădurenilor.

Festivalul a debutat sâmbătă, 27 august 2022, cu o nedeie pădurenească. Duminică, 28 august 2022, după săvârșirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Nicolae„ din Poienița Voinii și slujba de pomenire în memoria lui Drăgan Muntean, a fost organizată o manifestare de comemorare a fiului pădurenilor.

Începând cu ora 11:00, Casa Memorială „Drăgan Muntean” din Poienița Voinii, comuna Bunila, a găzduit evenimentul de comemorare a lui Drăgan Muntean, de la a cărui dispariție au trecut 20 de ani. Ca de fiecare dată, la acțiunea de comemorare va participa și etnologul Rusalin Ișfănoni, fiu al pădurenilor, cercetătorul care a prezentat și promovat peste tot obiceiurile străvechi ale zonei şi straiele atât de frumoase ale pădurenilor.

Manifestarea a fost urmată de lansarea proiectului  „Muzică vocală tradițională din Ținutul Pădurenilor”, a artistului Ioan Bocșa. Proiectul este susținut de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara și a fost realizat la finalul acțiunii de culegere a folclorului muzical din Ținutul Pădurenilor și de salvare a acestui valoros patrimoniu imaterial. Lansarea de carte va fi urmată de un moment artistic susținut de Ioan Bocșa și Ansamblul Icoane.

Tradiții și obiceiuri pădurenești cu Bogdan Toma și Ansamblul Folcloric Leleșana, al comunei Lelese au animat curtea Casei Memoriale „Drăgan Muntean” la finalul acțiunii de comemorare. Doinitorul Ardealului, Drăgan Muntean, a lăsat o moștenire autentică, zeci de cântece populare fiind cântate și apreciate și astăzi. A rămas și casa părintească a interpretului, la Poienița Voinii, în Ținutul Pădurenilor, loc transformat în Casă Memorială pe care chiar Drăgan Muntean a amenajat-o. Casa a devenit muzeu în 1995, un loc unde vizitatorii sunt întâmpinați cu obiecte de etnografie și artă populară, atracția principală fiind portul specific pădurenilor, iar tot aici sunt expuse numeroasele distincții și premii obținute de Drăgan Muntean de-a lungul întregii sale cariere artistice. Casa memorială păstrează nu doar memoria celui care a fost mai mult decât un ambasador al portului, tradițiilor și cântecului popular hunedorean, ci și glasul care a mângâiat inimile românilor de pretutindeni. 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate