.

Cluj: S-a deschis un centru regional pilot la nivel naţional, de prevenire şi control al cancerului de col uterin și cel mamar

În județul Cluj funcționează, începând de luni, 6 septembrie, un centru regional pilot la nivel naţional, de prevenire şi control al cancerului de col uterin și cel mamar.

Persoanele care nu se află în evidențele de testare, pot solicita înscrierea în această bază de date, dacă nu au efectuat niciun test de specialitate în ultimii 5 ani.

Centrul a fost deschis în localitatea Gilău. Vor fi realizate în următorii doi ani peste 140.000 de teste Babeş-Papanicolaou şi HPV pentru depistarea cancerului de col uterin şi alte peste 40.000 de teste mamografice pentru depistarea precoce a cancerului mamar pentru femeile cu risc din Regiunea Nord-Vest şi Vest.

Programarea pentru aceste teste se va face printr-o invitație trimisă persoanelor cu risc, aflate deja în baza de date a Insitutului Oncologic, dar și prin intermediul medicilor de familie, spune managerul centrului oncologic din Cluj, Cătălin Vlad.
Cine se nu se află în evidențele de screening, poate solicita înscrierea în această bază de date, dacă nu au efectuat niciun test de specialitate în ultimii 5 ani.
Proiectul pilot a fost realizat cu fonduri europene. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate