.

Colegiul Medicilor: Vom susține suspendarea oricărui medic care prezintă teorii nevalidate științific

Colegiul Medicilor din România cere urgentarea procedurilor pentru suspendarea oricărui medic care va prezenta în spațiul public teorii nevalidate științific, iar prin informațiile transmise poate duce în eroare populația în privința stării de sănătate și chiar periclita sănătatea publică.

În acest sens, e nevoie, spune, doctorul Daniel Coriu, președintele Colegiului, de o ordonanță de urgență care să schimbe legislația.

“Propunem un mecanism rapid de sancționare  prin suspendarea exercitării profesiei. Acest mecanism presupune anumite modificări legislative, prin ordonanță de urgență,  la legea 95. Conform Codului Muncii, o persoană care este în Comisie disciplinară poate să fie suspendat din exercitarea profesiei. Noi nu dorim ca medicii să fie pedepsiți, ci dorim să fie foarte responsabili în mesajul lor. ”

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, spune că astfel de măsuri s-au luat și în alte țări. În Marea Britanie, de exemplu, medicii nu au voie să apară la televizor și să spună opinii personale, ci doar științifice.

Medicul Coriu subliniază că România a ajuns într-o situație pandemică gravă din cauza ratei scăzute de vaccinare la care au contribuit și medicii care au prezentat teorii nevalidate științific, atât cu referire la boală, cât și la vaccin. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate