.

Concursul “CITEȘTI ȘI CÂȘTIGI!”, la start

Astăzi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-a dat startul concursului județean de cultură generală “Citești și câștigi”, ediția a IX – a, în prezența unui public numeros, care a umplut până la refuz Sala Europa, pusă la dispoziție de gazde.

Organizatorii, Biblioteca Județeană “Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, Consiliul Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, alături de reprezentanți ai unor prestigioase instituții care susțin acest demers cultural, s-au aflat față în față cu delegațiile celor 22 de unități de învățământ din județ, înscrise la această ediție.

Ca în fiecare an, după cuvântul de deschidere adresat celor prezenți de către directorul Bibliotecii Județene, domnul Sebastian Bara, de doamna inspector școlar general prof. dr. Maria Ștefănie și de reprezentanții instituțiilor implicate, participanții au asistat cu emoție la tragerea la sorți a echipelor care se vor înfrunta în primul tur al concursului.

Cu aceași nerăbdare a fost așteptat și momentul prezentării domenilor din care vor fi alese întrebările cât și bibliografia pentru concurs.

Au fost prezenți de asemenea, reprezentanții celor mai importante organe de presă, din județ, care vor mediatize acest eveniment.

Au atras atenția participanților, premiile generoase puse la dispoziție de sponsorii concursului, constând în trotinete electrice de ultimă generație, biciclete performante, aparatură diversă, ca o motivație pentru încurajarea eforturilor celor angrenați în competiție sub deviza “Cel mai bun să câștige”.

Mult succes tuturor!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate