.

Concursul „Politehnica prin ochii mei!”, organizat de UPT, și-a desemnat câștigătorii

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 noiembrie 2021, festivitatea de premiere a celei de-a doua ediții a Concursului „Politehnica prin ochii mei!”, ce a recompensat cele mai bune lucrări de pictură și fotografie primite din partea a sute de elevi, studenți, absolvenți și cadre didactice. Cu aceeași ocazie, a avut loc și vernisajul expoziției organizate cu lucrările primite în cadrul concursului, care poate fi vizionată și online, pe pagina de Facebook a competiției (https://www.facebook.com/Politehnicaprinochiimei/).

Evenimentul a fost deschis de rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care a declarat, cu această ocazie, că „e normal să sprijinim și activitățile culturale, acestea sunt parte integrantă din tot ceea ce înseamnă Politehnica, indiferent că se manifestă la Arhitectură sau pe zona de inginerie. Dorim chiar să ne extindem cu astfel de activități, chiar să creem un centru în Politehnică, fiindcă e o nevoie a studenților și dorim să îi vedem cât mai implicați. Cultura oferă, de altfel, o interdisciplinaritate și de aceea e foarte important pentru noi. Lucrările mi s-au părut foarte bune, atât cele de anul trecut, cât și cele din acest an. Suntem foarte încântați de ceea ce a ieșit”.

Competiția, desfășurată pe două secțiuni – pictură și fotografie – a încurajat, ca și în ediția anterioară, exprimarea prin pictură sau prin fotografie a unei viziuni creative asupra Universității Politehnica Timișoara, organizatorii dorindu-și o interpretare cât mai creativă, diversă și liberă a acestei tematici.

Pe lângă exprimarea propriei viziuni, creative, asupra a ceea ce înseamnă UPT, concursul „Politehnica prin ochii mei!”, ediția a II-a, a oferit și oportunitatea elevilor, studenților, cadrelor didatice și absolvenților Universității Politehnica Timișoara, pasionați fie de pictură, fie de fotografie, de a câștiga premii substanțiale, în valoare totală de 10.000 de lei.

Câștigătorii concursului „Politehnica prin ochii mei!” sunt următorii:

Categoria Fotografie-Elevi:

  • Premiul 1 – Secan Melinda
  • Premiul 2 – Dorneanu Petra
  • Premiul 3 – Dan Iulia Irina
  • Premiul de popularitate – Dotterer-Kiszely Patrik

Categoria Fotografie-Studenți:

  • Premiul 1 – Dogaru Elvis Alexandru
  • Premiul 2 – Sporea Ștefana
  • Premiul 3 – Petrescu Ancuta
  • Premiul de popularitate – Michiș Iza-Maria

Categoria Fotografie-Absolvenți:

  • Premiul juriului – Osiceanu Nicoleta
  • Premiul de popularitate – Osiceanu Nicoleta

Categoria Fotografie-Cadre didactice:

  • Premiul juriului – Dascălu-Romițan Ana-Maria
  • Premiul de popularitate – Andreea Anamaria Anghel

Categoria Pictură- Elevi:

  • Premiul 1: Vlad Denisa Teodora
  • Premiul 2: Demian Cristina Elena
  • Premiul 3: Gyurkovits Denisa-Selina
  • Mențiunea 1: Ile Patricia
  • Mențiunea 2: Tomescu Ana-Maria
  • Mențiunea 3: Reka Roman

Categoria Pictură- Studenți:

  • Premiul 1: Bârle Simina
  • Premiul 2: Theiss Marie-Elisabeth
  • Premiul 3: Marcu Evelina
  • Mențiunea 1: Michiș Iza-Maria
  • Mențiunea 2: Cîțu Daniela
  • Mențiunea 3: Florescu Cătălin Dumitru

Lucrările au fost evaluate de câte un juriu de specialitate pentru fiecare secțiune, după cum urmează:

  • Secțiunea pictură – Grigore Arbore Popescu – director Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică – Veneţia, conf.dr. George Păunescu, artist plastic – Universitatea București, as.dr.arh. Drăgan Dragomir – Președinte OAR filiala Timiș, lect.dr.arh. Andreea Anamaria Anghel– Facultatea de Arhitectură și Urbanism, lect.dr.arh. Cristina Maria Povian – Facultatea de Arhitectură și Urbanism.
  • Secțiunea fotografie – conf.dr.arh. Cătălina Bocan – Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, lect.dr.ing. Ciprian Dughir – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Marius Condrea – fotograf profesionist, as.dr.arh. Ovidiu Micșa – Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Lucian Ronkov – Biroul Imagine UPT.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate