Consultări cu parlamentarii hunedoreni pentru rezolvarea problemelor care vizează transportul public

În această dimineață, Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a avut o întâlnire cu parlamentari ai județului Hunedoara, pentru a identifica soluțiile legislative necesare subvenționării transportului rutier de persoane.

Au fost prezenți parlamentarii Natalia Intotero (PSD), Vetuța Stănescu (PNL), Pollyana Hangan (USRPLUS), Viorel Sălan (PSD), Vasilică Potecă (PNL), Ilie Toma (PSD) și primarul comunei Peștișu Mic, Daniel Dobruțchi.

“Am inițiat acest demers în contextul în care, la nivelul județului nostru, atribuirea noilor contracte operatorilor de transport de către Consiliul Județean Hunedoara nu a fost finalizată, iar actualele contracte au fost prelungite până la data de 31.12.2022. Din cauza pandemiei, urmare a scăderii numărului de călători, dar și pentru că pirateria este încă un fenomen prezent, anumite trasee au devenit nerentabile, iar operatorii renunță la ele. În aceste condiții, elevii din aceste zone se află în imposibilitatea de a ajunge la cursuri, educația fiind un drept fundamental, iar ceilalți călători se confruntă cu probleme privind mobilitatea.Sunt alături de elevi, de părinți, de cetățenii județului și de primari, de aceea vreau ca aceste neajunsuri să fie rezolvate”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Urmare acestei întâlniri, aparatul de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara va elabora o serie de propuneri de modificări legislative care vor fi prezentate în primele zile ale anului 2022.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.