.

Crişcior: Caravana „Sănătatea vine la tine”

Caravana „Sănătatea vine la tine” a ajuns în comuna Crişcior, în cadrul unei acţiuni derulate la nivel naţional de Alianța Pacienților Cronici din România (APCR). Pentru început s-au făcut recoltări de probe pentru analize, iar pe 29 şi 30 aprilie acestea vor fi interpretate de către medici.

„Pentru orice administraţie locală sănătatea populaţiei reprezintă o prioritate. De aceea, am susţinut toate acţiunile care au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor şi consoidarea stării de sănătate a oamenilor din comună. Le mulţumesc organizatorilor campaniei şi îi asigur de tot sprijinul nostru, ca autoritate publică”, a declarat primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.

Potrivit organizatorilor, în perioada aprilie – iunie, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite în cadrul celei de-a doua ediții a caravanei „Sănătatea vine la tine”. Echipe formate din medici specialiști, medici rezidenți, asistente medicale și elevi la școli sanitare postliceale vor merge pe teren pentru a consulta, informa și educa pacienții despre riscurile complicațiilor diabetului zaharat și ale bolilor cardiovasculare.

Pe baza experienței din prima ediție, în acest an, caravana va ajunge timp de trei zile în fiecare localitate, în două etape: întâi pentru recoltarea de sânge pentru analize, apoi, în weekendul următor, pentru interpretarea rezultatelor de către medicii de specialitate. În acest fel, pacienții participanți la caravană vor putea discuta cu medicii specialiști pe baza rezultatelor analizelor de sânge efectuate în weekendul precedent.

Conform raportului „Health at a Glance: Europe 2022”, România ocupă ultimul loc între țările din Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea din cauze tratabile (cauze de deces care pot fi evitate în principal prin intervenții medicale oportune și eficiente, inclusiv prevenirea secundară și tratamentul). De asemenea, speranța de viață în România continuă să fie cu peste zece ani mai mică decât cea din țări precum Spania, Suedia sau Italia.

Pe lângă controalele medicale, o componentă foarte importantă a campaniei o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, pacienții vor primi materiale informative despre diabet și bolile cardiovasculare, dar și despre importanța prevenției pentru o viață mai bună.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate