Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Susțin complet procesul de regionalizare a fondurilor europene”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a făcut o vizită la sediul ADR Vest, unde s-a întâlnit cu directorul Sorin Maxim, în contextul în care, începând cu Programul Operațional Regional 2021 – 2027, agențiile pentru dezvoltare regională vor deveni Autorități de Management.
„Sper într-o la fel de bună colaborare și pe viitor și susțin complet procesul de regionalizare a fondurilor europene. Timișoara și Banatul sunt fruncea și o să revin cu mare drag aici pentru a lansa proiecte și pentru a arăta și în alte părți ale țării cum se face lucrul temeinic pe fonduri europene”, a declarat ministrul Ghinea.
Întâlnirea de la sediul ADR Vest a urmărit trei mari capitole: „Am reușit să atingem zona de aspecte legislative pe care mai trebuie să le rezolvăm împreună, am avut și o componentă instituțională și una privind pregătirea și operaționalizarea sistemului nostru de management, întrucât o să devenim Autoritate de Management. E clar că, împreună cu Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, trebuie să rezolvăm toate aspectele de pregătire. Pot să spun că astăzi am atins toate punctele și cu satisfacție am primit răspuns la întrebările și problemele ridicate”, a declarat Sorin Maxim.
Viitorul regiunilor și al fondurilor europene gestionate la nivel regional va fi subiectul evenimentului „The European Spirit in the Romanian Regions”, programat pentru 28 septembrie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.