.

Cu ,,Marșul lui Radetzky” mergem spre o sclavie planificată

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena a arătat ,,discrepanța‘ între lumea săracă și bogată. Adică între sclavii care au fost furați și hoții îmbuibați. Concertul se tine de pe la 1838. Nu au îngenuncheat pentru BLM, niciun însem, nimic, nimic, despre “discriminații” planetei, nici un însemn UE, orchestra formată din bărbați si femei îngrijiți, îmbrăcați la costum și cravata de aceeași culoare, uniforme ce mai, sala decorată cu aranjamente florale din flori naturale. 

În rest, ce să zic, ceva artă muzicală la superlativ, sub bagheta inegalabilului Daniel Barenboim care, pentru că este ce și cine este în lumea muzicii, a alcătuit și în prezentat  un repertoriu cu totul și cu totul special, chiar atipic pe alocuri, dar SENZAȚIONAL. Dar astea sunt nesemnificative în raport cu marile griji.

Virusul trece, virus vine, însă muzica rămâne, omenirea rămâne așa cum a croit-o Bunuțul. Vivat! Lumea din sală nu mai suferea de virus.

Aceste țări care bogate, care nu-și vând pădurile, curentul, apa, gazul, terenurile sau celelalte avuții, ne demonstrează nouă ce înseamnă civilizația, democrația și bunăstarea. Totul este un fals, ne-au luat totul pe nimic, ca să ne arate cât de bună este democrația.

Dar, democrația nu mai funcționează

Iar drepturile omului nu mai există. Țările europene dezvoltate sunt țări post-imperialiste, care au luat, secole la rând, de la toți amărâții pământului. Au luat de la săraci, să dea la bogați. Să se îmbuibe ei. Așa se întâmplă și acum, dar cu alte mijloace, în speță, cele economice.

Și, ori de câte ori mergem prin capitalele alea mari, celebre, devenite adevărate locuri de pelerinaj turistic, ni se strânge inima. Uite, în Paris, Viena, Londra, Berlin se vede bunăstarea, câștigată din sudoarea altuia. Dacă te plimbi prin Viena sau prin Budapesta (sau mai la est, prin Istanbul sau prin Moscova), poți chiar să și pui degetul pe rana noastră, proprie și personală. Uite, ăsta e din aurul din Apuseni. Asta e luată de la gura copiilor români din Sibiu, ca să mănânce gura nepoților nemți din Berlin. Uite, palatul ăsta e din sarea și petrolul de la Prahova, iar stația asta imperială de metrou, din grânele Bărăganului și din pădurile Carpaților noștri. Dar, ce să-i faci?

Unii exploatează, alții sunt exploatați!

Asta e! Istoria nu are milă față de cei proști, de cei slabi, de cei care nu știu că-și vază interesul. Se numește colonialism și funcționează din primii zori ai istoriei, de la Sumer încoace.

Iar nouă se pare că ne place jocul ăsta tâmpit, că ne-a intrat în sânge! Aprobăm cu entuziasm necontenita extracție de resurse de aici, din România. De secole acceptăm să vină alții, să ne ia aurul, sarea, petrolul, copiii, banii. Acum și italienii, care  vin să ne ia femeile divorțate și fără ,,noroc”.

Să ne ia tot, să ducă la ei acolo, să facă metropola frumoasă și bogată. Ce să facem noi cu ele?  Luați-le, mă, voi pe toate! Ssă vă bucurați voi de ele cu copiii și nepoții voștri turci, habsburgi, ruși!

Mai nou, să vină francezii, austriecii cu băncile lor, să transfere banii legal, nu cu geanta. Să vină austriecii, să ne ia banii prin bănci, pădurile, petrolul etc. Să vină nemții, să ne pună președinte și să instituționalizeze slugărnicia!

De sute de ani, metropola se tot îmbuibă pe spinarea slugilor. Și, ce să vezi? De ceva timp, metropola dezvoltată și imperială a descoperit că…

Îmbuibarea cronică produce obezitate!

Că dezvoltarea produce consecințe neplăcute. Buba e la mediu! Suferă liliecii, somonii, broscuțele și pârșii de alun. Suferă aerul, apa, râul, ramul, mediul înconjurător. Inventează fel de fel de nenorociri ca noi să nu progresăm.

După ce occidentalii, secole la rând, au penetrat cu entuziasm tot ce puteau prinde spre penetrare, acum, dintr-o dată, a dat grija peste ei. Să intrăm la dietă. Suntem obezi. Suferim. Respirăm greu. Avem ”colesterol” social. Să ne învețe să ne pocăim și să ne deplasăm doar pe trotinetă. Au grijă de noi, să nu facem diabet, colesterol etc.

Iar din dorința de înavuțire, țările occidentale dezvoltate renunță la cele pământești și trec la cele nepământești. Și nu numai că intră la penitență, dar îi obligă și pe ceilalți să facă același lucru, indiferent în ce stadiu al existenței lor ar fi ei. Îi ”freacă” la cap pe ceilalți să nu bea, să nu mănânce, să nu …să nu faci nimic, decât mătănii pentru păcatele încă necomise.

Țările europene dezvoltate

Sunt miezul puterii Uniunii Europene și, având puterea în mână, ele fac ce au făcut mereu. Îi exploatează pe alții. Doar că nu o mai fac cu tunul sau cu tancul. Nuu! Acum avem alte mijloace, mai viclene, mai insidioase.

Din pix. Din hârtii.  Din PNRR. Să dea reziliența în noi. Cuvinte pompoase, care ascund de fapt un control ideologic necruțător. Nici nu mai e nevoie să tragi cu tunul. Tragi cu fondurile europene.

România e în continuare o țară săracă.  Săracă în comparație cu restul Uniunii Europene. România are nevoie în continuare să se dezvolte, să dea un pic de cheagul abundenței și al înstăririi. Nu vrem nimic altceva decât ce au și îmbuibații. Concert de Anul Nou?! În limbajul de lemn al Bruxellului vorbim de convergență. Adică, să-i prindem din urmă pe cei bogați și puternici. Și de coeziune. Adică de responsabilitatea celor bogați și puternici care, pentru a face ca ăia mici au renunțat la o parte însemnată de suveranitate statală, și-au asumat prin tratatele europene să-i ajute pe ăia mici și slabi să crească, să-i prindă din urmă, să realizeze procesul de convergență.

 Ce-i prostia asta? Nici o convergență. Nici o coeziune. Post și rugăciune. Acuma noi ăștia dezvoltați suntem obezi și trebuie să intram la dietă, să ascultăm de Ursula… Deci, ghinion sărăntocilor! V-ați așezat prea târziu, când deja strângem îmbrățișați tacâmurile și nu mai aveți voie nici  să ciuguliți. Uitați de autostrăzi și de irigații! Nu contează că noi avem de toate. Ce să faceți voi cu autostrăzile? N-auzi că intrăm la dietă? N-auzi că Ursula  ne pune la mătănii și la canoane?

Gata cu îmbuibarea!

Produce suferință. Ia uitați-vă la noi ce suferim, după ce ne-am îmbuibat pe spinarea voastră, sute de ani. Acuma capu’ la fond, urmează programul de rezilitate. Noi ne dezvoltam pe munca mintea și bogăția voastră. Suficient! Aveți concert de Anul Nou!

Rezilitate? Adică  neocolonialism mascat prin cuvinte frumoase, virtuoase, pline de înțelepciune tristă, post-materialistă, menopauzatică. Vă place ce ieftin continuă procesul de colonialism? Extracție de resurse prin vorbe. Doamne, ce ieftine sunt vorbele. Și ce puternice. 

Vă place, cum ne place să fim făcuți din vorbe? Vă place ce ușor punem botul la păcălelile stăpânilor? Vă place cum n-avem nici coloană vertebrală, nici interes național?

Lasă, că n-avem nevoie de coloană vertebrală. Nici de interes național. Noi avem nevoie de Ursula…

Ghinion! Avem mare ghinion! Pe 15 ianuarie, ora 25,  vine Omicron. Vine Omicron în locul lui Moș Crăciun.

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate