.

Cum vor fi compensate facturile la energie?

Compensarea facturilor la energie va fi făcută pentru încă un an de zile, însă plafonul de consum până la care se acordă acest sprijin a fost redus cu 15%, potrivit unei ordonanţe adoptate de Guvern. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, compensarea va fi aplicată până la 31 august 2023.

„Am avut în vedere să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. Sunt 98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare şi compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. (…) Am luat măsuri pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi avem funcţionale toate sursele de producere a energiei”, a declarat Nicolae Ciucă.

Pe de altă parte, noua limită de consum pentru un consum cu un preţ plafonat la electricitate a scăzut la 255 de kWh pe lună. Astfel, doar cei care au un consum mediu lunar de până la 255 de kWh vor mai plăti preț plafonat. Concret, vor achita în continuare 68 de bani dacă se încadrează în 100 kwh pe lună sau 80 de bani, dacă au un consum între 100 și 255 kWh.

Specialiștii estimează că 90% dintre români s-ar încadra în acest prag de consum, dacă ar avea în casă aparatură eficientă energetic. Cei care depășesc pragul vor plăti prețul din contract.

La gaze, rămân aceleași prețuri, adică 31 de bani pe kWh în cazul consumatorilor casnici.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate