.

DacFest, ediția a XI-a, a adus și anul acesta la Simeria și la Măgura Uroiului mii de oameni pasionați de istorie și de frumos.

Organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și PromovareTuristică a Județului Hunedoara, Primăria Simeria și Asociația Terra Dacica Aeterna, evenimentul a adus în județ numeroase trupe de reenactment din Europa.

La debut, în seara zilei de vineri, parada tuturor participanților, prin care s-au prezentat publicului, a făcut ca Simeria, pe înserat, să fie luminată de torțele aprinse. A fost un spectacol de lumină, culoare, istorie și trăiri unice, iar sutele de oameni prezenți în seara deschiderii au trăit cu emoție aceste clipe.

O prezență efervescentă a fost cea a lui Cătălin Măruță, venit în județ special pentru a prezenta evenimentul. A poposit vreme de 2 zile în Hunedoara, s-a declarat îndrăgostit de aceste locuri, de istoria și de oamenii de aici, și chiar a promis că va reveni cu fiecare ocazie./Atelierele de lucru au atras și de această dată. Prelucrarea lemnului, pielăria, olăritul, țesătoria sau fierăria, toate acestea au adus sute de curioși alături de cei care stăpânesc tainele tuturor meșteșugurilor.

Un mare punct de atracție, asa cum era de așteptat, a fost legat de gastronomia antică. Din zona bucătăriei se strecurau permanent arome cum numai la festivalurile antice poţisavura. Peste toate acestea, DacFest a adus și la ediția a XI-a, ritualuri dacice și romane, demonstrații de lupte între gladiatori, dansuri, ceremonii, antrenamente militare, lecții de tir cu arcul.

Și cum întotdeauna imaginile sunt mai relevante, vă lăsăm să intrați în atmosfera ediției de anul acesta, în cazul în care nu ați reușit să participați, sau să retrăiți clipele, dacă ați fost acolo.

Mulțumiri și felicitări tuturor celor care au contribuit la succesul de necontestat al acestei ediții!

A fost Dac Fest 2021! Ne vedem la anul!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate