.

DAS Deva începe distribuirea produselor de igienă tranşa IV – pe LISTELE SUPLIMENTARE!

Direcţia de Asistenţă Socială Deva începe, luni, 23 august 2021, distribuirea produselor de igienă Lotul V – Tranşa IV pe LISTELE SUPLIMENTARE, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

Potrivit O.U.G. nr. 84/2020, beneficiarii pachetelor cu produse de igienă distribuite pe LISTE SUPLIMENTARE sunt:

copiii cu dizabilităţi (grad grav sau accentuat), cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Deva

adulţii cu dizabilităţi (grad grav sau accentuat), cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Deva

Distribuirea produselor se face pe bază de CERERE, în limita stocului disponibil, la Cantina Socială din Deva (str. Titu Maiorescu, nr. 24), după următorul program: luni – joi, între orele 9:00-15:00.

La ridicarea produselor de igienă, beneficiarii vor prezenta actul de identitate (original şi copie) precum şi copie după certificatul de încadrare în grad de handicap (valabil la data întocmirii listelor).

Fiecare pachet cu produse de igienă conţine: 5 periuţe de dinţi, 4 tuburi de pastă de dinţi, săpun lichid (500 ml), şampon pentru copii (800 ml) şi pentru adulţi (500 ml) şi detergent granule pentru rufe albe (1.800 g) şi pentru rufe colorate (900 g).

Persoanele care se prezintă să ridice produsele de igienă distribuite pe liste suplimentare au obligaţia să respecte măsurile instituite la nivel naţional, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (purtarea măştii de protecţie, păstrarea distanţei de siguranţă etc.).

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0755.878.599 (Direcţia de Asistenţă Socială Deva – Serviciul Evidenţă şi Plată Beneficii de Asistenţă Socială), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate