.

David Popovici, dublu campion mondial: Sper că v-am făcut pe toți mândri!

Medaliat cu aur în probele de 100 și 200 de metri la Mondialele de natație de la Budapesta, înotătorul David Popovici a comentat cu modestie performanța istorică reușită.

“Sper că v-am făcut pe toți mândri!”, le-a transmis susținătorilor într-un interviu pentru TVR.

David Popovici a anunțat că urmează “o vară plină”, un “sezon competițional încărcat”.

“Sportul este cel mai bun ambasador”, consideră tânărul, care s-a declarat flatat de porecla “Racheta din România”.

David Popovici s-a autocaracterizat drept “un puști care înoată repede, un tip banal care este capabil să facă lucruri extraordinare și să inspire oameni, alături de oameni extraordinari care se află în spatele lui”.

“Sper că v-ați bucurat pentru mine așa cum m-am bucurat și eu!”, a conchis înotătorul.

David Popovici a câștigat, miercuri, finala probei de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de natație de la Budapesta. Românul s-a impus în cursa pentru medalia de aur cu timpul de 47.58 secunde.

Românul devenise, luni seară, campion mondial în proba de 200 de m liber.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate