Din 1 iulie, pentru a intra în Grecia trebuie să completați un formular online

Începând cu 1 iulie, grecii intră în valul 2 de relaxare, dau acces către insule şi reiau cursele aeriene. Cei care merg acolo au de completat un formular online cu mai multe date.

Grecia se teme de creşterea numărului de persoane infectate, însă nu renunţă la noua etapă de relaxare.
Cei care pleacă în Grecia, din 1 iulie vor fi fi monitorizați printr-un formular online.

Călătorii sunt obligați să completeze acest formular înainte să ajungă la graniţă. În formular vor fi date personale, ce ţări a vizitat persoana care o completează, dar şi unde va fi cazată în Grecia.

„Începând cu 1 iulie, Grecia a impus acest chestionar online, această declaraţie care va fi completată online, cu 48 de ore înainte de a ajunge pe teritoriul lor. Această declaraţie se găseşte pe site-ul travel.gov.gr. Toate aceste chestionare vor fi, practic, centralizate de către autorităţile din Grecia iar în urma completării acestui formular, practic, se va emite un cod de bare care va reprezenta dovada faptului că ai completat acest chestionar. În funcţie de numărul de turişti care vor trece pe la graniţă, grecii vor şti şi care va fi capacitatea de testare la fiecare punct de frontieră”, spune Mădălin Măncilă, directorul unei agenții de turism./www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate