.

Doar 14 școli fără încălzire la nivel național, raportate în ședința cu prefecții de JOI, 2 septembrie

Prefecții au raportat doar 14 școli la nivel național care nu au până acum încălzire, în condițiile în care acum o săptămână s-au raportat 574 de unități de învățământ aflate în situația aceasta, în toată țara. Surprins de diferența mare a datelor raportate, ministrul de Interne, Lucian Bode, i-a rugat pe prefecți, la începutul ședinței care a avut loc astăzi la Guvern, să „explice cum s-a petrecut acest miracol”. Transmisia făcută pe Facebook-ul Ministerului de Interne, singura în direct de la ședința cu prefecții, s-a întrerupt, însă, înainte să apuce să ia și prefecții cuvântul.

„Semnalez și eu aici indicatorul încălzire unități de învățământ și o să-i rog pe domnii prefecți, când intervin, să ne explice cum s-a petrecut acest miracol din 24 august, când au raportat 574 de unități fără încălzire, astăzi avem raportate 14. Este foarte bine că este așa, dar aș vrea să aflăm și cum au reușit acest lucru într-un timp atât de scurt”, a declarat Bode. /www.edupedu.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate