Doi ani de la deschiderea Casei de tip familial pentru copii din Săulești

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a fost prezent joi, 16 iunie 2022, în mijlocul copiilor de la Casa de tip familial pentru copii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Săulești. Arhipăstorul hunedorean, împreună cu Părintele Sebastian Vândălac, consilier social al eparhiei hunedorene și coordonator al Centrului, și cu Părintele Dumitru Trifan, preot paroh la Săulești, au săvârșit o slujbă de mulțumire, la doi ani de la inaugurarea Așezământului social, în prezența copiilor și a ostenitorilor.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit un cuvânt părintesc în care a îndemnat copiii ca în continuare să trăiască în dragoste, în iertare, în pace și în dărnicie, aducând aminte că Așezământul de la Săulești a fost un proiect de suflet al Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, cel ce a fost, cu adevărat, un om al dragostei. La finalul cuvântului, Preasfinția Sa a mulțumit Părintelui consilier, tuturor angajaților și colaboratorilor Casei de tip familial.

În continuare a avut loc o masă festivă.

Deschiderea Casei de tip familial pentru copii de la Săulești a avut loc în 22 iunie 2020, ea devenind deja acasă pentru 11 copii. /www.episcopiadevei.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.