.

Drumeție la Cetatea de pe vârful Piatra Roșie

Cea de a doua zi a Școlii non-formale de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului, jud. Hunedoara a debutat cu o drumeție la Cetatea de pe vârful Piatra Roșie. De puțin timp, monumentul a fost preluat în administrare de către Consiliul Județean Hunedoara, care a asigurat paza permanentă a obiectivului. 

 Cetatea Piatra Roșie a fost inclusă, alături de alte cinci ansambluri de acest fel pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Ghidajul a fost asigurat de către Dr. Aurora Pețan, reprezentând Fundația Dacica, gazda evenimentului și de Dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva și profesor asociat în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Iar studenții Universității de Vest au avut prilejul să experimenteze un prim contact cu o cetate dacică, descoperind rând pe rând structurile componente, tehnicile de construcție specifice ansamblurilor din Munții Șureanu.

La întoarcerea din drumeția de studiu, studenții au făcut cunoștință cu Emanuel Bezeriță, cunoscut și ca fierarul dac – Komakiza, care și-a pregătit atelierul unde urmează să prezinte aplicat modul în care confecționau dacii armele.

După masa de prânz, întorși în bibliotecă a continuat seria de prelegeri. Au fost prezentate cele două șantiere-școală organizate în colaborare de Universitatea de Vest și de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, la Ardeu, în județul Hunedoara și la Unip, în județul Timiș.

Nu mai puțin abordat în școala tradițională.

Activitățile didactice având ca scop consolidarea competențelor studenților Universității de Vest continuă, iar noi vă vom ține la curent pe măsură ce se vor derula etapele organizării Evenimentului.

Secția de Marketing și Relații cu Publicul

MCDR Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate