„Drumul Regelui”, drum cu prioritate!

Așa cum am promis, am finalizat demersurile pentru promovarea proiectului de modernizare a DJ 707 Vața de Jos (jud. Hunedoara) – Petriș (jud. Arad), cunoscut și sub denumirea de „Drumul Regelui”, la nivelul regiunii Vest.
Astfel, la propunerea mea, Consiliul de Dezvoltare Regională Vest a aprobat includerea acestui drum pe lista proiectelor aferente domeniului infrastructurii rutiere de interes județean la nivelul regiunii.
Solicitarea a fost înaintată în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, acest drum răspunzând nevoilor de dezvoltare a zonei, pe teritoriile ambelor județe.
„Drumul Regelui”, așa cum îl cunoaștem noi, are o importantă conotație istorică, fiind construit din dorința Regelui Mihai I. Acest drum asigura, la acea vreme, accesul mai facil de la domeniul regal din Săvârșin la cunoscuta stațiune din județul nostru, Vața de Jos.
Le mulțumesc colegilor din cadrul CDR Vest pentru acceptarea propunerii noastre!

Laurenţiu Nistor

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.