Educaţia- prioritate în comuna Băiţa

Anul şcolar a început foarte bine pentru elevii din comuna Băiţa.

Educaţia rămâne o prioritate pe agenda administraţiei locale din comuna Băiţa. Pregătirile pentru deschiderea noului an şcolar s-au finalizat la timp, astfel că elevii au putut să-şi reia locurile din clase în condiţii bune şi alături de învăţători şi profesori dedicaţi meseriei.

Potrivit primarulu comunei Băiţa, Damian Diniş (foto), administraţia locală este interesată ca procesul de învăţământ al copiilor să decurgă normal, iar elevii să poată avea performanţele necesare care le-ar putea asigura ulterior un drum spre o carieră profesională de succes.

„Cred că se poate spune că am început anul şcolar în condiţii bune la şcolile in Hărţăgani şi Băiţa. Sunt unităţi şcolare care nu numai că nu s-au desfiinţat, dar şi-au şi completat schema de personal cu alte cadre didactice. Cred că dacă vom insista pe procesul de învăţământ vom reuşi să aducem localităţile în care trăim, indiferent că este vorba de oraşe sau comune, la un nivel care să ne mulţumească pe toţi”, a apreciat primarul Damian Diniş.

Edilul local a menţionat că sunt asigutate sumele necesare pentru transportul elevilor cu microbuzele şcolare, iar în cazul profesorilor există fonduri pentru decontarea navetei. Şi elevii mai mari pot sta liniştiţi pentru că există un buget alocat şi pentru decontarea navetei pe care o efectuează aceştia la liceele din oraşe.

Pe de altă parte, veşti bune vin şi pe linia administrativă pentru că autorităţile s-au îngrijit şi au asigurat lemnele de foc pentru încălzirea şcolilor.

În plus, anul acesta se va continua acordarea burselor şcolare. În cazul elevilor cu o situaţie materială precară acasă, sunt prevăzute burse sociale de 100 de lei pe lună, iar numărul lor va fi diferit de la o lună la alta, în funcţie de situaţia financiară a părinţilor. Este vorba de 50-60 de elevi care vor primi astfel de burse. De asemenea, pentru elevii cu rezultate bune la învăţătură şi medii de peste 9,50 administraţia locală a pregătit în buget burse de merit. Acestea vor fi acordate anual şi vor avea o valoare de 700 de lei.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.