Elevii Liceului de Arte “Sigismund Toduta”-Deva susţin recitaluri în aer liber, în curtea liceului

În data de 4 iunie 2021, pe scena amenajată  în curtea interioară a Liceului de Arte “Sigismund Toduță” (locația din str. Ciprian Porumbescu nr.4) a avut loc prima audiție din acest an școlar a elevilor instrumentiști. Seria acestor tipuri de audiții săptămânale a fost întreruptă în martie 2020, odată cu instalarea stării de urgență cauzată de pandemie. Condițiile noi de relaxare au permis reluarea acestora, deocamdată în aer liber.

În cadrul acestei prime audiții, dedicată Zilei Copilului, au participat elevi pianiști de la clasele I-IV, pregătiți de profesorii: Delia Brylynskei, Andreea Lupu, Cezarina Lazăr, Alina Perț-Alexandrescu, Violeta Mihaela Iancu, Naomi Cicu, Adrian Donovici, Roxana Drăgoiu, Simona Poenar, Ema Prip, Dan Mardan.

Vremea bună, emoțiile pozitive simțite de către toți cei prezenți, bucuria reluării unei activități atât de importante pentru elevii care studiază muzica și au nevoie de cât mai multe apariții în public, au dus la reușita acestei acțiuni, la finalul căreia elevii au fost răsplătiți cu mici cadouri.

Seria audițiilor din curtea liceului va continua luni 7 iunie 2021, ora 17.00 cu o Seară de muzică vocală intitulată “Armonii de vară”. De data aceasta vor evolua elevi liceeni de la secția de canto, pregătiți de către profesoarele Maria Copăcian, Roxana Drăgoiu și Andreea Văidean.

Miercuri, 9 iunie, ora 17.30, profesoara Maria Copăcian ne invită la un recital al celor șapte elevi (cls. IX-XII) de la clasa ei de canto, care vor fi acompaniați la pian de către profesorii Delia Ștefoni și Gelu Drăgoiu, iar joi, 10 iunie 2021, ora 17.00 va avea loc o nouă audiție cu elevi instrumentiști.

Vă așteptăm cu mare drag!

Prof. Mariana Onțanu-Crăciun                                                                                                                         

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.