Eveniment inedit la Deva: „Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva”

Războinici și prințese din șase oraşe vor reînvia epoca medievală, timp de trei zile, la Deva, în cadrul unui eveniment care debutează vineri, 24 septembrie 2021, ora 17:00, sub genericul „Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva”.

Devenii şi turiştii care vor vizita capitala judeţului Hunedoara în perioada 24–26 septembrie 2021 vor fi martorii unor reprezentații inedite, oferite de Lăncierii și arcașele Cetății Ardud, Ordinul Castelul din Carpați, Deus Vult Oradea, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Toboșarii de Mureș, Garda Cetăţii Deva, Zânele Silvane și Cimpoierii din Transilvania.

Atelierele de prezentare a istoriei medievale, școala de tir cu arcul, bucătăria medievală, scenete, schimbul de gardă, magia și iluzionismul, spectacolul cu foc, parade și jocurile medievale sunt doar câteva dintre atracţiile evenimentului care va recrea o atmosferă de zile mari între zidurile Cetății stăpânite, de-a lungul veacurilor, de voievozi, principi, conți și ducese.

„Întâlnirea de taină a Cavalerilor” va debuta cu Rondul Cetății. Garda Cetății Deva va parcurge un traseu care va avea ca punct de pornire Platforma Artilerie Vest și va include Podul de lemn, Poarta Cezarului, Drumul de strajă, Bastionul Bethlen, precum și alte obiective ale fortăreței care domină ValeaMureșului.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, cu sprijinul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva.

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTULUI:

VINERI, 24 septembrie 2021 Cetatea Deva

Ora 17:00 Garda Cetăţii Deva – Rondul Cetăţii

Ora 18:30 Instalarea Taberelor Cavalereşti

SÂMBĂTĂ, 25 septembrie 2021 Cetatea Deva

Ora 10:00 Salutul Cavalerilor

Ora 10:30 – 18:00 Tabere cavalereşti – Activităţi medievale

Ora 19:30 Parcul ,,Cetate” – Focul Cavalerilor

DUMINICĂ, 26 septembrie 2019 Cetatea Deva

Ora 10:00 Salutul Cavalerilor

Ora 10:30 – 17:30 Tabere cavalereşti, Activităţi medievale

Ora 17:30 Salutul de rămas bun al Cavalerilor

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.