Eveniment la Biblioteca Judeţeană: „Eminescu, mândria noastră…”.

Ca în fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, cinstește memoria lui Mihai Eminescu printr-o suită de manifestări cultural-educative, anul acesta purtând genericul „Eminescu, mândria noastră…”. Am ales aceste cuvinte pline de profunde înțelesuri cu care criticul și istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga își încheia monografia dedicată Poetului. Avem toate motivele să ne mândrim cu Eminescu, să ne mândrim că pe acest pământ românesc a trăit și a creat, a iubit și a suferit cel care strălucește ca un astru pe firmamentul culturii române.  

Este deja o tradiție a Bibliotecii Județene ca, la fiecare miez de ianuarie, să ne amintim de marele nostru poet a cărui zi de naștere a devenit Ziua Culturii Naționale. În această zi, mai mult ca oricând, ne îndreptăm gândurile către cel care ne-a lăsat o monumentală moștenire spirituală pe care avem datoria s-o prețuim și cu care trebuie să ne mândrim.

La manifestările comemorative dedicate lui Mihai Eminescu îi invităm să ia parte pe toți cei care poartă în suflet minunata slovă a poetului, pe cei care îl simt alături pe poet la bucurie și la durere. Oricât de greu ne-ar fi, oricâte încercări avem de trecut, vom afla întotdeauna bucurie și alinare în poezia, proza sau publicistica marelui nostru poet. Versul eminescian a însoțit generații întregi de români în ultimul secol și jumătate și, fără îndoială, Eminescu va fi la fel de iubit și de către cei care vor veni după noi. „Să ne aducem pururi aminte de Eminescu” este îndemnul poetului Tudor Arghezi, îndemn pe care îl urmăm cu sfințenie. 

Vă așteptăm, așadar, la întâlnirea de suflet cu versul eminescian ale cărui farmec și frumusețe tainică nu încetăm să le deslușim și să le iubim tot mai mult.

Momentele dedicate lui Mihai Eminescu se vor desfășura în ziua de 14 ianuarie 2022, conform programul de mai jos:

Ora 1000 – Parcul Municipal „Cetate” Deva:

  • Evocarea poetului național;
  • Recital muzical susținut de Alexandrina, Iuliana și Florian Chelu Madeva, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea, care va consta în interpretări originale pe versurile poetului Mihai Eminescu – sonete, poezii și romanțe;
  • Recital Mariana Anghel – „Eminescu, patriot și iubitor de folclor”;
  • Depunere de flori la statuia poetului.

Ora 1200 – Deva Mall, etajul 3, Salle dʼOr:

  • „Eminescu – Muntele fără poteci”, concurs între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Sala de Lectură:

  • Expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, cărțile prezentate făcând parte din patrimoniul Bibliotecii Județene.

Cu deosebită prețuire,

Manager,

Ioan Sebastian BARA

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.