.

Flori, felicitări şi gânduri bune pentru bunicii singuri!

Zeci de copii de la Grădiniţa PP7 Deva şi educatoarele lor au adus primăvara în casa bunicilor singuri – într-un tur al omeniei, care s-a desfăşurat, timp de două zile, prin cartierele Devei.

Acţiunea s-a derulat sub genericul “Zâmbete pe chipuri brăzdate” şi a fost surpriza organizată, de 8 Martie, pentru persoanele vârstnice care beneficiază de serviciile sociale de îngrijire la domiciliu, acordate de către Direcţia de Asistenţă Socială Deva.

Darurile au fost pregătite din timp, de 22 de copii şi 55 de educatoare – felicitări confecţionate de prichindei, flori şi alimente, împachetate cu grijă şi dăruite din suflet.

Bunicuţele sărbătorite au fost impresionate de copii şi bucuroase de vizita lor. Şi ele i-au aşteptat cu surprize – bomboane şi prăjituri făcute-n casă.

Întâlnirea a adus emoţii tuturor – şi un strop de bucurie pentru vârstnicii rămaşi singuri.

“Ne-am făcut un obicei din a dărui celor din jurul nostru. Mai ales când este vorba despre persoanele vârstnice – ca să ştie că nu sunt singure. Vestea bună este că toate aceste activităţi îi învaţă pe copii să fie generoşi. Să dăruiască fără să aştepte ceva în schimb. Să ofere un zâmbet, o îmbrăţişare sau o mână de ajutor semenilor lor. Pentru că lucrurile simple şi făcute din suflet rămân cele mai frumoase amintiri pentru fiecare dintre noi. Şi dăruind, îţi creşti respectul şi încrederea în sine”, explică organizatorii activităţii.

Acţiunea desfăşurată în zilele de 8 şi 9 martie 2023 a fost organizată în cadrul parteneriatului dintre Direcţia de Asistenţă Socială Deva şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Deva şi face parte din seria activităţilor pe care preşcolarii şi educatorii le derulează pentru implementarea Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară – un proiect care încurajează implicarea copiilor în acţiuni de voluntariat, promovând spiritul de acţiune şi incluziunea socială.

În prezent, 15 persoane, cu vârste între 70 şi 90 de ani, din municipiul Deva beneficiază de servicii sociale de îngrijire la domiciliu oferite de DAS Deva.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate