.

Focar de gripă aviară lângă granița României, în Ungaria

Un focar de gripă aviară înalt patogenă a fost descoperit în Ungaria, la doar 10 kilometri distanță de granița cu România, iar în zona de supraveghere au intrat și șase localități din județul Bihor. Deoarece există posibilitatea transmiterii viusului de la păsări la om, dar și pentru protejarea fermelor din România, reprezentanții DSVSA au pus în aplicare un plan de acțiuni atât în județul Bihor, cât și în județul Arad.

Măsurile luate în România vizează comerțul cu păsări, ouă, furaje, carne și produse din carne de pasăre ce provin din țări afectate de gripa aviară, dar și monitorizarea păsărilor sălbatice.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a anunțat că focarul de lângă granița cu România a fost descoperit într-o fermă de rațe din Biharugra, județul Bekes, districtul Sarkad – Ungaria. Este vorba despre un focar cu subtipul H5N1, care se poate transmite la om.

Astfel, starea de alertă epizootică a fost instituită la nivelul întreg teritoriului județului Bihor, iar în șase localități (Ateaș, Berechiu, Cheresig, Cefa, Roit și Sânicolaul Român) au fost luate măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea acestei boli la exploatațiile din județul Bihor.

Și DSVSA Arad monitorizează starea de sănătate a efectivelor de păsări domestice şi efectuează controale şi alte acţiuni pentru prevenirea intrării transporturilor de păsări vii, ouă de incubat, furaje pentru păsări sau carne de pasăre din zone unde evoluează gripa aviară. Se fac verificări privind respectarea programelor de biosecuritate în exploataţiile comerciale avicole. De asemenea, comerţul de păsări şi carne de pasăre fără control veterinar este interzis.

Autorităţile anunţă că vor face verificări pentru a se asigura că nu există păsări crescute în spaţii deschise cu acces la luciuri de apă în care ajung şi păsările sălbatice și fac apel la crescători să solicite medicul veterinar pentru orice situaţie ce indică evoluţia unei boli în efectivele de păsări. Oamenilor li se recomandă să evite contactul cu păsările sălbatice aparent bolnave sau uşor de prins.

În prezent, numeroase țări din Uniunea Europeană sunt afectate de valul de gripă aviară înalt patogenă. Cele mai mari probleme sunt în Italia și Ungaria. În Ungaria sunt deja anunțate 59 de focare. /www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate