.

Gala Elitelor Arădene, ediţia a II-a

Ne mai despart două zile de unul dintre cele mai importante evenimente pe care Aradul le găzduiește: Gala Elitelor Arădene, aflată la cea de-a doua ediție, eveniment inițiat de asociațiile Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt, organizat de Consiliul pentru Elitele Arădene, care reunește pe lângă cele șapte ONG-uri, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, sub egida Marii Loji Naționale din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad.

„Consiliul Județean Arad este și anul acesta partener al Galei Elitelor. Și vă explic de ce: pentru că avem personalități importante, care au dezvoltat nu doar societatea locală, dar au avut impact la nivel național sau european. Există o tendință la nivel local de minimalizarea a elitelor și a instituțiilor arădene. Nu e nimic nou, nimeni nu este profet în țara sa. Noi nu credem însă că un complex de inferioritate arădean ar fi justificat. Suntem un județ performant, definit de performanța individuală a fiecărui arădean și, în plus, de performanța profesională a vârfurilor din diverse domenii, a arădenilor de excelență. În calitate de parteneri în organizarea Galei Elitei Arădene, consider că rolul nostru, al administrației locale, este acela de a stimula comunitatea să devină mai activă, mai performantă, să își dorească să se autodepășească. Suntem alături de mediul academic, de cele două universități partenere, Universitatea «Aurel Vlaicu» și Universitatea de Vest «Vasile Goldiș», care vor desemna câștigătorii premiilor din acest an. Pledăm pentru repere, pentru recunoașterea contribuției acelor personalități care promovează și cresc valoarea Aradului. Personal, sunt mândru şi onorat că facem parte din organizarea Galei Elitelor Arădene și celebrăm împreună excelența și oamenii valoroși care merită aprecierea publică!”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

7 premii vor fi acordate unor personalități din comunitatea locală, care au performat în domeniile lor și care merită din plin să fie sărbătorite, fiecare premiu fiind în valoare de 5.000 de lei, după cum urmează:

Premiul Caius Iacob – pentru matematică, științe inginerești;

Premiul Dimitrie Cameniță – pentru științe sociale, economie și antreprenoriat;

Premiul Sever Frențiu – pentru științe umaniste și arte;

Premiul Aurel Ardelean – pentru științe biologice și biomedicale;

Premiul Ștefan Augustin Doinaș – pentru performanțe deosebite în educație;

Premiul Francisc Von Neuman – pentru promovarea imaginii Aradului;

Premiul Special GEA – pentru elitele viitorului.

„Mă bucur că am ajuns la cea de-a doua ediție a acestui eveniment important, care evidențiază arădenii noștri minunați. Vor fi surprize și în cadrul acestei ediții și sunt convinsă că publicul arădean va aprecia faptul că au fost aleși oameni care merită să fie acolo, pe scenă. Am gestionat și coordonat procesul de desemnare a câștigătorilor în trei secțiuni: Premiul Caius Iacob – pentru matematică, științe inginerești,Premiul Ștefan Augustin Doinaș – pentru performanțe deosebite în educație, Premiul Dimitrie Cameniță – pentru științe sociale, economie și antreprenoriat. A fost o onoare pentru noi și mulțumesc pentru buna colaborare cu cei implicați în acest eveniment important pentru comunitate”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. 

„În calitate de partener academic, am fost responsabili cu întocmirea comisiilor, jurizarea, stabilirea unui clasament și desemnarea laureaților pentru trei dintre premiile acordate: Premiul Aurel Ardelean – pentru științe biologice și biomedicale; Premiul Sever Frențiu – pentru științe umaniste și arte; Premiul Francisc Von Neuman – pentru promovarea imaginii Aradului. Și în cazul comisiilor desemnate de UVVG Arad s-a efectuat deja jurizarea, comisiile și-au încheiat activitatea, au desemnat laureații. Jurizarea nu a fost simplă, tocmai datorită faptului că Aradul are personalități de seamă, are elite și bazinul de elite ne asigură continuitatea acestei gale pentru multe, multe alte ediții de acum înainte. Felicit organizatorii, felicit partenerii pentru tot ce au realizat până acum și doresc ca aceste eveniment să fie unul peren”, a declarat conf. univ. dr. Andrei Anghelina, prorector al Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

„Aceste eveniment a pornit din inițiativa a șapte ONG-uri, având ca parteneri universitățile arădene și administrația arădeană, pentru a pune în valoare arădenii care pot constitui repere în societate. Aradul este a treia locație în care organizăm un eveniment de acest gen, al elitelor, după București și Timișoara, lucru care onorează pe toată lumea. Aradul merită acest eveniment, pentru că are elite și ne bucurăm că am găsit această deschidere”, a declarat Tiberiu Dekany, reprezentantulAsociației Fraternitas 37. 

„Anul trecut am instituit cel de-al șaptelea premiu, care se intitulează Premiul pentru elitele viitorului. Am avut o surpriză plăcută, în sensul în care acel premiu a fost acordat echipei de robotică Delta Force care, la după doar trei săptămâni după ce a fost laureată a Galei, a devenit campioană mondială la Houston, în Statele Unite. Ce poate fi mai elocvent decât să se întâmple lucruri minunate ca acestea? Scopul acestei Gale este acela de a arăta tinerilor modele la care să se raporteze, pentru că în zilele în care trăim sunt atâtea tentații de a abandona zona aceasta de învățământ și de a te îndrepta spre alte zone care nu duc înspre ceva bun pentru pregătirea tinerilor”, a declarat Nicolaie Iancu, reprezentantul Consiliului pentru Elitele Arădene. organizatorilor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate