.

Ghid pentru stabilirea de ore diferenţiate în vederea judecării cauzelor

În contextul creșterii complexității activității profesionale în domeniul judiciar și a interacțiunii sporite între profesioniștii dreptului – după cum susținea judecătorul Liviu Gheorghe ODAGIU (foto) președintele Curții de Apel Alba Iulia – elaborarea unui ghid de bune practici pentru stabilirea de ore diferențiate pentru judecarea cauzelor, s-a impus ca o necesitate.

Considerând în același timp că este o măsură utilă și pentru limitarea riscurilor de transmitere a infecţiilor respiratorii, prin evitarea aglomerării sălilor de judecată şi a spațiilor publice de așteptare, ne-am implicat la sfârșitul anului 2020 în constituirea unui Grup de lucru interprofesional pentru realizarea unui ghid unitar la nivelul instanţelor din circumscripţie. Sub coordonarea doamnei vicepreşedinte Oana Maria Petraşcu și cu participarea activă a membrilor (judecători, grefieri din cadrul instanţelor din circumscripţie şi avocaţi reprezentanţi ai Barourilor Alba, Sibiu şi Hunedoara) Grupul de lucru a stabilit forma finală a Ghidului, disponibil din această lună atât în format tipărit la instanțele din circumscripție, cât și în format electronic pe portalul Curții de Apel Alba Iulia, accesibil pe http://portal.just.ro/.

Prezentul ghid urmărește să asigure identificarea unor reguli de comun acord acceptate de profesioniștii dreptului, pentru stabilirea de ore diferențiate pentru judecarea cauzelor la nivelul Curții de Apel Alba Iulia și a instanțelor din circumscripția sa teritorială, având ca principal obiectiv realizarea unui act de justiție de calitate, care are ca ultim beneficiar justițiabilul.

Totodată, ghidul reprezintă o contribuție la uniformizarea modalității și a criteriilor ce vor fi avute în vedere pentru stabilirea orelor diferențiate de judecare a cauzelor, ceea ce asigură predictibilitate și transparență îndeplinirii actului de justiție.

Ghidul își propune să contureze în linii generale recomandări în privința modalității de stabilire a orelor diferențiate pentru judecarea cauzelor dar și propuneri de detaliu care să reprezinte un sprijin concret în activitatea de judecată.

La realizarea ghidului au fost avute în vedere dispozițiile din legislația națională și din Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii care fac referire la stabilirea de ore diferențiate pentru judecarea cauzelor.

Ghidul este un instrument de lucru viu, susceptibil de a fi în mod constant îmbunătățit în funcție de modificările legislative sau regulamentare și de dificultățile în implementare resimțite de profesioniștii dreptului. În același timp, Ghidul, prin acceptarea sa de către profesioniștii dreptului trebuie să fie păstrat în practica instanţelor ca un progres ireversibil în beneficiul direct al justiţiabililor.

 Redactorii ghidului îşi propun un dialog interprofesional ritmic pentru analiza modului de implementare a acestuia şi a disfuncţionalităţilor apărute, în scopul stabilirii modalităţilor de remediere.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate