Ghiozdane şi seturi complete de rechizite pentru şcolarii din familii cu venituri mici

Primăria municipiului Hunedoara, prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială, a distribuit astăzi 350 de ghiozdane dotate cu seturi complete de rechizite şcolare. Acestea le sunt destinate copiilor din clasele 1 – 8, beneficiari de burse sociale.

Rechizitele şi ghiozdanele au fost distribuite în baza datelor comunicate de fiecare şcoală din oraş în parte, date referitoare la situaţia financiară a familiilor din care provin beneficiarii acestei măsuri de sprijin.

„Nu este deloc o noutate, seturi de rechizite şi ghiozdane au mai fost distribuite şi în anii trecuţi de Primărie prin intermediul DAS Hunedoara. Lipsa resurselor materiale este unul dintre motivele abandonului şcolar. Încercăm să ajutăm familiile aflate în dificultate astfel încât toţi copiii, indiferent de situaţia financiară a părinţilor, să poată începe un nou an şcolar. Este, de fapt, o obligaţie a comunităţii de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie, mai ales pe copii. Eu unul cred că este inacceptabil ca, în 2021, să mai avem copii care nu merg la şcoală pentru că nu au ghiozdanul şi rechizitele necesare”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.