.

Gimnastică: Doi gimnaști din România la Mondiale

Sportivii români Maria Ceplinschi (foto) şi Marian Drăgulescu au plecat marţi dimineaţa spre Kitakyshu (Japonia) pentru a participa la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică (18-24 octombrie), a anunţat Federaţia Română de Gimnastică.
Maria Ceplinschi va concura în premieră la un campionat mondial, însă pentru Marian Drăgulescu (40 ani) este cea de-a zecea prezenţă la Mondiale, el având în palmares 8 medalii de aur şi 2 de argint. Aceasta va fi ultima competiţie din cariera lui Marian Drăgulescu, campio­nul urmând să se dedi­ce apoi antrenoratului.
Cei doi, care sunt însoţiţi de antrenorii Lucian Sandu şi Ştefan Gal, sunt singurii gimnaşti români care au îndeplinit criteriile stabilite de Federaţia Română de Gim­nas­tică.
Larisa Iordache, Ioana Stăn­ciulescu şi Silviana Sfi­ringu nu au făcut depla­sarea din motive medicale.
Marian Drăgulescu (masculin) şi Cătălina Ponor (feminin) vor candida fiecare pentru un loc în Comisia sportivilor din cadrul Fede­raţiei In­ter­naţionale de Gim­nas­tică, la alegerile pro­gra­­mate pe 18 octombrie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate