Grecia va renunța la măștile de protecție în avioane şi spaţii publice închise, de la 1 iunie

În Grecia, măştile de protecţie nu vor mai fi obligatorii în avioane şi spaţii publice închise. Măsurile vor fi ridicate de la 1 iunie. 

Fără măști în Grecia de luna viitoare în instituții, magazine și orice alte tipuri de spații închise.

„Purtarea obligatorie a măştilor rămâne în spitale, aziluri de bătrâni şi în transportul urban, cum ar fi autobuzele, metroul şi tramvaiul”, a declarat ministrul grec al Sănătăţii într-un mesaj televizat. El a adăugat că un comitet de experţi va anunţa săptămâna viitoare o decizie pentru pasagerii de pe feriboturi.

Anunțul autorităților din Grecia vine pe fondul pregătirilor pentru sezonul estival dar și după o decizie similară la nivel internațional.

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei  şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor au anunţat în această lună că măştile nu mai sunt obligatorii în aeroporturi şi în avioane, în Europa, din 16 mai.

Regulile pentru purtarea măştilor variază însă în condițiile în care companiilor aeriene li s-a cerut să-i încurajeze pe pasageri să folosească măşti în zborurile către sau dinspre destinaţii unde purtarea măştii în transportul public este încă obligatorie. /www.europafm.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.