.

Haltere: România va fi prezentă la Campionatele Europene

România va participa cu 9 sportivi, 7 la feminin şi 2 la masculin, la Campionatele Europene programate la Moscova, în perioada 3-11 aprilie, obiectivul stabilit de Federaţia Română de Haltere fiind câştigarea a trei medalii, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, secretarul general al FRH, Alexandru Pădure.
“Lotul nostru este de 9 sportivi, 7 fete plus 2 băieţi. Obiectivul propus pentru aceste Campionate Europene este de trei medalii şi clasări pe locurile 4-6. Plecăm la drum destul de optimişti, sperăm să depăşim acest obiectiv. Competiţia însă se anunţă una foarte puternică, mai ales că este primul concurs oficial după 14 luni de pauză. Din cauza pandemiei nu am mai participat la o competiţie internaţională de la Cupa Mondială de la Roma, din luna ianuarie 2020, când Loredana Toma a câştigat trei medalii de aur. Campionatele Europene sunt o competiţie de calificare la Jocurile Olimpice, clasificată Gold. Conform regulamentului de calificare avem încă sportivi eligibili, cu Loredana Toma în frunte. Ea este titulară în această campanie de calificare la Tokyo, ea fiind situată în primele 4-5 poziţii pe plan mondial. Ea îndeplineşte criteriul de ‘absolute ranking’, deci asta înseamnă că se află în primele 8 poziţii”, a afirmat Pădure.
“Noi în momentul de faţă avem o cotă la feminin şi o cotă la masculin, mai exact câte un loc. Însă lucrurile nu sunt definitivate, procesul de calificare este încă deschis… Comisia Tehnică a CIO ur­mează să intervină puţin pe sistemul de calificare pentru că din cauza pandemiei nu se poate respecta calendarul ini­ţial. Deci trebuie reconfigurat puţin. Dar eu spun că ar fi bine să aşteptăm finalul perioade de calificare, care la momentul acesta este anun­ţat la 31 mai”, a precizat oficialul FRH.
Întrebat dacă există noutăţi în ceea ce priveşte investigaţia Federaţiei Internaţionale de Haltere asupra României în cazurile de doping din ultima perioadă şi ce sancţiune riscă FRH, Pădure a răspuns: “Deocamdată nu avem informaţii, noi funcţionăm normal după cum se vede, pentru că suntem aici la Campionatele Europene. Sunt proceduri care trebuie urmate. Prioritatea noastră zero este să rezolvăm aceste probleme, dar până la o decizie definitivă nu putem anticipa. Să vedem şi ce conţine o astfel de măsură. Pentru că în momentul de faţă este o măsură care se anunţă destul de nouă faţă de ce au avut ţările care s-au mai confruntat cu aşa ceva. Deci trebuie să înţelegem şi noi foarte bine despre ce este vorba”.
Lotul României pentru Campionatele Europene este format din următorii sportivi:
Feminin (7 sportive): Bianca Daniela Dumitrescu (cat. 45 kg), Adriana Cosmina Pană (cat. 45 kg), Mihaela Valentina Cambei (cat. 49 kg), Monica Suneta Csengeri (cat. 49 kg), Andreea Cotruţa (cat. 55 kg), Loredana Elena Toma (cat. 64 kg) şi Raluca Andreea Olaru (cat. 71 kg);
Masculin: Marian Cristian Luca (cat. 55 kg) şi Ionadi Valentin Iancu (cat. 55 kg).
La Campionatele Euro­pene de haltere programate la Moscova, în perioada 3-11 aprilie, vor participa aproximativ 350 de sportivi din 40 de ţări.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate