.

HUNEDOARA. Joi se deschide şi patinoarul

1 Decembrie, acasă, la Hunedoara nu va însemna doar spectacol artistic, aprinderea luminiţelor de Crăciun şi focuri de artificii, ci şi deschiderea patinoarului.

Patinoarul montat anul acesta aproape de bradul împodobit din faţa Casei de Cultură este unul ecologic, dar poate fi utilizat purtând patine obişnuite. Pentru a aluneca pe suprafaţa de 200 mp nu e nevoie de gheaţă (implicit nici de folosirea energiei electrice pentru a menţine gheaţa) deoarece suprafaţa este din teflon acoperit de o răşină specială care asigură alunecarea în bune condiţii.

Tarifele sunt aceleaşi ca-n anii trecuţi: 7 lei închirierea de patine, 7 lei accesul pe patinoar. Copiii cu vârste de până la 15 ani au gratuitate la folosirea patinoarului (plătesc doar închirierea patinelor).

Pe 1 Decembrie, patinoarul va funcţiona cu începere de la ora 14.00 până la ora 21.00

Apoi, până la sosirea vacanţei de iarnă programul va fi următorul:

Luni – joi: 16.00 – 21.00

Vineri: 14.00 – 21.00

Sâmbăta şi duminica: 12.00 – 21.00

Pe durata vacanţei şcolare de iarnă patinoarul va fi deschis zilnic între orele 12.00 – 21.00.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate