.

Împreună aducem Corvinul acasă, la Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara, prin intermediul Clubului Sportiv Hunedoara (entitate subordonată Consiliului Local) demarează o campanie de strângere de fonduri pentru achiziţionarea mărcii „FC Corvinul Hunedoara 1921”.

Primăria a încercat să achiziţioneze brand-ul Corvinul doar din fonduri de la bugetul local, însă prevederile legale în vigoare fac acest lucru imposibil. Deţinătorul actual al mărcii „FC Corvinul Hunedoara 1921”, percepe suma de 47.000 de euro.

În aceste condiţii, singura posibilitate rămasă pentru a recupera brand-ul Corvinul şi a-l readuce acasă, la Hunedoara (de data aceasta ca proprietate a municipiului), este achiziţionarea cu fonduri private, special donate în acest scop.

Persoanele fizice şi juridice care doresc să contribuie la recuperarea unuia dintre cele mai importante simboluri ale Hunedoarei pot face donaţii în lei în contul special deschis în acest scop de către CS Hunedoara la Trezorerie:

titular cont – CLUBUL SPORTIV HUNEDOARA,

nr. cont – RO47TREZ36721G370100XXXX

CUI beneficiar (CS Hunedoara) – 36495075

Se pot face donaţii şi în euro, în contul special deschis la BRD:

titular cont – CLUBUL SPORTIV HUNEDOARA,

nr. cont: RO45BRDE220SV03927922200

CUI beneficiar (CS Hunedoara) – 36495075

IMPORTANT: pentru ca donaţia să poată fi validată, donatorul trebuie să înscrie pe instrumentul de virament bancar (on-line sau pe hârtie) următoarea precizare : „PENTRU ACHIZIŢIONAREA BRANDULUI CORVINUL 1921”.

În cazul în care demersul nu va avea finalitatea dorită, toate sumele se vor returna automat în conturile din care au fost virate.

Pentru informaţii suplimentare şi sprijin în clarificarea unor situaţii punctuale doritorii pot apela la domnul Sorin Cimpoca – director Club Sportiv Hunedoara – tel 0723.175.126.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate