.

În anul școlar 2021-2022, elevii de la ,,Andrei Șaguna” vor face cursurile într-o clădire a Liceului de Arte ,,Sigismund Toduță”

În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și cu o parte dintre directorii unităților de învățământ din municipiul Deva s-a găsit soluția desfășurării orelor de curs în anul școlar viitor pentru elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” Deva.

Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” intră în reabilitare pe fonduri europene.

Procesul educațional al elevilor se va desfășura în clădirea Liceului de Arte ,,Sigismund Toduță” aflată în cartierul Progresul (fosta Școală generală nr. 2).

Elevii din ciclul primar și cele patru clase de a VIII-a de la Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” vor avea cursuri de dimineața, iar cei din clasele V-VII de după-amiaza.Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru a putea găsi cea mai bună variantă pentru desfășurarea orelor de curs a elevilor de la Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna”.Le mulțumesc elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” și părinților pentru înțelegerea de care au dat dovadă.La finalul lucrărilor de reabilitare, ,,Andrei Șaguna” va fi o școală modernă cu o infrastructură educațională de calitate.Nicolae-Florin OANCEA Primarul Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate