.

Instituţia Prefectului: Videoconferință la nivel național cu temele canicula și recensământul

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, convocați de prefectul Călin Petru Marian, președinte al C.J.S.U, au participat astăzi la o ședință organizată de Ministerul Afacerilor Interne, în sistem videoconferință, cu toate Instituțiile Prefectului.

Au fost discutate următoarele situații:

  • Stadiul derulării Recensământului Populației și Locuințelor
  • Gestionarea efectelor provocate de manifestarea fenomenelor meteorologice din această perioadă.

Ședința a fost condusă de Secretarii de Stat Aneta Matei și Raed Arafat, iar din partea Institutului Național de Statistică a fost prezent Tudorel Andrei, președintele instituției.

În cadrul ședinței, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a precizat că în județul Hunedoara, C.J.S.U a stabilit un plan de măsurișiacțiuni, care se aplicădeja, privindatenuareaefectelortemperaturilorridicate, iarpânăacum nu sunt probleme din acestpunct de vedere.

Referitor la recensământ, datele statistice arată că în județul Hunedoara au fost recenzate, până la data de 20 iunie, 204.900 persoane, reprezentând 56% din numărul total al locuitorilor, 365.891, înregistrați la data de 1 decembrie 2021.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate