.

Întâlnirea tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei

Cu binecuvântarea, prin purtarea de grijă și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc vineri și sâmbătă, 7-8 iunie 2019, cea de-a șasea ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din cuprinsul Eparhiei.

Această ediție a adunat peste 200 de tineri din tot județul Hunedoara, aceștia, împreună cu profesorii și preoții însoțitori, fiind delegați ai miilor de elevi care au ales să-și împletească viața lor cu voia lui Dumnezeu. Gazda acestei ediții a fost stațiunea și schitul Straja – Lupeni, prin dragostea și amabilitatea domnului Emil Părău și a Părintelui Dimitrie, starețul așezământului monahal hunedorean.

Întâlnirea a debutat vineri, 7 iunie, după prânz, odată cu sosirea, cazarea și servirea mesei pentru toți participanții, și a continuat cu un program de activități în aer liber și jocuri interactive realizate sub îndrumarea și cu participarea voluntarilor, dar și ai specialiștilor Fundației pentru Tineret NOI ORIZONTURI din Lupeni. Această fundație derulează de mai bine de 15 ani proiecte diverse adresate tinerilor, formare și dezvoltare personală, educație non-formală, dar și activități recreative și tabere tematice sub genericul VIAȚA. Tinerii creștini au gustat din plin oferta celor de la NOI ORIZONTURI – VIAȚA și s-au bucurat de timpul petrecut împreună și de lucrurile noi învățate, atât la jocurile interactive, cât mai ales la parcul Aventura. La finalul zilei toți participanții s-au adunat în jurul unui imens foc de tabără unde au cântat și au dansat alături de artistul de muzică folk Paul Camen.

Întâlnirea a continuat sâmbătă, 8 iunie, cu săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia s-au împărtășit mulți dintre tinerii prezenți. Întâmpinat cu bucurie de către tineri, Întâistătătorul eparhiei hunedorene, Preasfințitul Părinte Gurie, a ajuns repede la inima celor prezenți prin cuvintele pline de căldură adresate lor înainte de slujirea Sfintei Liturghii, când i-a rugat pe toți cei prezenți ca la această Sfântă Liturghie să se roage pentru toți tinerii care își caută propriul sens în viață, dar și pentru cei care au ales să plece din țară animați de iluzia unui viitor mai prosper. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Siluan, care a subliniat importanța căutării Lui Dumnezeu și faptul că ofertele lumii contemporane sunt adesea înșelătoare și că nimic nu este mai important în viața unui om, fie el tânăr sau vârstnic, decât prezența Lui Hristos în toate. La final, Preasfințitul Părinte Gurie a reiterat îndemnul către tineri de a avea credința și nădejdea unui viitor luminos alături de Hristos, dar și de a prețui țara și neamul cărora le aparțin, deloc întâmplător. De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare, dar mai ales domnului Emil Părău, ctitorul Schitului Straja, dar și al stațiunii turistice Straja, pentru implicarea în organizarea și sponsorizarea acestei ediții a VI-a a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Hunedoreni.

După servirea mesei de prânz, întâlnirea a continuat cu spectacolul susținut de cenaclul „Lumină Lină” de la Sibiu, sub genericul Din experiența seniorilor. Cântecele patriotice interpretate și cuvintele rostite pe scenă au fost foarte dinamice, antrenante și au fost bine primite de către tineri, care au răsplătit seniorii sibieni cu aplauze. A urmat întâlnirea cu celebrul artist hip hop F-Charm, primit cu mare entuziasm de către toți cei prezenți. Subiectele abordate, de interes pentru tineri, au ridicat numeroase întrebări din partea acestora, întrebări la care îndrăgitul invitat a răspuns cu rabdare, cu dragoste, cu seriozitate, dar i cu maximă responsabilitate și cu mult umor, iar la final s-a lăsat fotografiat alături de fanii săi.

Tuturor celor implicați – preoți, profesori, elevi, părinți și persoane care doresc să rămână anonime, dar mai ales domnului Emil Părău, cu sprijinul căruia s-a realizat această întâlnire tinerească pe parcursul a două zile, – echipa Sectorului de Învățământ și activități cu tineretul din cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei le adresează mulțumiri, dorindu-le multe bucurii duhovnicești.

Pr. Radu Trifon/www.episcopiadevei.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate