Invitație la Teatru

Actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, vă invită și în acest sfârșit de săptămână la spectacole.

Sâmbătă, 14 Mai 2022, de la ora 18.00, este programat spectacolul „Paracliserul” de Marin Sorescu,cu Daniel Cergă, în regia lui Constantin Radu Tudosie.

„Paracliserul” este o tragedie în trei tablouri, scrisă de Marin Sorescu și publicată în cadrul trilogiei dramatice intitulată „Setea muntelui de sare”.

Opera lui Marin Sorescu este una deosebit de complexă și analizează relația omului cu moartea și divinitatea. Astfel, personajul principal parcurge un traseu spiritual, cu etape inițiatice, care au drept scop înțelegerea multitudinii de simboluri ale lumii în care a intrat.”

Prețul unui bilet este de 20 sau 25 de lei în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%.

Duminică, 15 Mai 2022, de la ora 12.00, cei mici și nu numai sunt așteptați la spectacolul „MistereleMagiei cu Valentin Neacșu.

Un spectacol interactiv pentru întreaga familie, cu elemente de magie și efecte speciale integrate într-o poveste în care îl întâlnim pe magician călătorind într-o lume de mister, în căutarea baghetei magice.

Un personaj îndrăgit apare în peisaj, pentru a-i face cunoscut pericolul în care se află lumea copiilor și visele lor, arătându-i calea Magicianului.

În ritmul fanteziei, umorului, cântecelor subtile și muzica inovatoare, acest spectacol vine cu un aer proaspăt și nou în această lume falsă și lipsită de modele.

Prețul unui bilet este de 8 lei pentru copii și de 10 lei pentru adulții însoțitori.

Vă așteptăm!

Echipa TDIDS

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.