Israelul anunță noi condiții pentru accesul turiștilor străini în țară

Momentan, au voie să viziteze Israelul doar grupurile organizate  prin agenții de turism.

Turiștii trebuie să aibă cel mult 6 luni de la vaccinarea anti-COVID sau un test negativ PCR pentru SARS-CoV-2, urmat de un nou test la sosirea în Israel. Și nu sunt singurele condiții cerute.

Doar turiștii din țările aflate pe lista galbenă și cea portocalie pot vizita momentan Israelul, deci inclusiv românii, din moment ce încă suntem pe lista portocalie.

Accesul este permis doar pentru grupuri de 5 până la cel mult 30 de persoane, care au rezervări prin agenții de turism. Acestea trebuie să transmite lista completă a turiștilor cu cel puțin două săptămâni înaintea călătoriei.

Certificatul de vaccinare sau testul COVID PCR sunt obligatorii, cu mențiunea că nu trebuie să fi trecut mai mult de 6 luni de la schema de vaccinare completă, iar în cazul celor nevaccinați, testul, să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Israel.

La sosirea pe aeroportul din Tel Aviv, atât vaccinații, cât și cei nevaccinați, vor face noi teste, pe banii lor: pentru vaccinați, un test serologic care să ateste efectuarea vaccinului, iar pentru cei nevaccinați, un test PCR. Acestea costă în jur de 130 de lei sau puțin peste 100 de lei, dacă se face plata în avans.

Până la sosoirea rezultatelor, turiștii își pot continua călătoria în Israel. De asemenea, cu 24 de ore înainte de plecarea spre Israel, turiștii trebuie să completeze formularul de localizare. /www.europafm.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.